A decedat legendarul Leo Beenhakker, fost antrenor al lui Gică Hagi la Real Madrid. Reacția „Regelui”

Home » A decedat legendarul Leo Beenhakker, fost antrenor al lui Gică Hagi la Real Madrid. Reacția „Regelui”

A murit legendarul antrenor olandez Leo Beenhakker, câștigător a 12 trofee într-o carieră remarcabilă în care a pregătit echipe de renume, precum Real Madrid, Feyenoord și Ajax.

Leo Beenhakker avea 82 de ani și era recunoscut în special pentru perioadele petrecute la Real Madrid, unde a obținut 6 trofee. Primul său mandat a fost între 1986 și 1989, iar al doilea în prima parte a anului 1992.

În timpul celui de-al doilea mandat, Beenhakker l-a avut pe Gică Hagi în echipă, cu care a colaborat. Sub conducerea sa, Hagi a marcat 11 goluri în 27 de meciuri.

  • Starea de sănătate a olandezului era slabă de o perioadă, iar cei apropiați dezvăluiau în februarie că „nu se simte deloc bine, refuză să mai iasă”.

A murit Leo Beenhakker, fostul antrenor al lui Gică Hagi la Real Madrid

„Regele” fotbalului românesc a reacționat la vestea tragică: „Astăzi, din păcate, ne luăm rămas bun de la o personalitate deosebită din lumea fotbalului, antrenorul Leo Beenhakker, cu care am avut onoarea să lucrez la Real Madrid. La revedere, mister Beenhakker!”.

Pe lângă echipele de club, Beenhakker a antrenat și selecționate naționale, inclusiv Olanda în 1990, Arabia Saudită în 1993 și 1994, Trinidad și Tobago în 2005 și 2006, precum și Polonia între 2006 și 2009. Ultima sa activitate a fost la Sparta Rotterdam, unde a consiliat conducerea clubului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Oferta pentru utilizatori noi din România, valabilă 30 zile, necesită patru depuneri minime, cu rulaj 35x și contribuții diferite în funcție de joc.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 30x (cazinou) / 10x (sport). Pariu fără risc 250 RON. Rotiri gratuite în funcție de depunere. Valabil 10 zile.

Bonus în trei pași, rulaj x35, mize maxime impuse, câștig limitat, activare în 5 zile. Rotiri gratuite fără rulaj, dar cu câștig maxim retragibil.

Valabil doar pentru conturi noi, cu depuneri de min. 50 RON. Bonus valabil 7 zile, rulaj 35x.

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.