William H. Webster, singura persoană care a ocupat funcțiile de director al FBI și al CIA, a decedat vineri, la vârsta de 101 ani.
Acest jurist american a condus FBI (Biroul Federal de Investigații) între 1978 și 1987, iar ulterior CIA (Agenția Centrală de Informații) între 1987 și 1991.
În calitate de director al FBI și CIA, Webster a colaborat cu președinții americani Jimmy Carter, Ronald Reagan și George Bush senior.
Născut în 1924, el a fost, de asemenea, veteran al celui de-al doilea război mondial, servind ca locotenent tânăr în US Navy.
”Până și criticii săi au recunoscut onestitatea sa indiscutabilă”
”Securitatea este adesea percepută ca fiind excesivă până în momentul în care devine insuficientă”, afirma fostul director al FBI și CIA într-o dezbatere din 2002, organizată de Universitatea California din Santa Barbara.
”Chiar și cei care i s-au opus în instanță sau au contestat deciziile sale au recunoscut că onestitatea sa era indiscutabilă”, a subliniat o publicație americană după decesul lui William H. Webster.