

Francezul Nicolae Mahut, în vârstă de 43 de ani, locul 472 ATP la dublu, și-a încheiat cariera într-un mod emoționant la turneul Masters 1000 de la Paris. Acesta a fost lider mondial la dublu în 2016 și a devenit cunoscut pentru că a participat la cel mai lung meci din istoria tenisului, care a durat 11 ore și 5 minute, la Wimbledon în 2010.
Nicolas Mahut a spus adio tenisului profesionist în urma înfrângerii suferite pe tabloul de dublu la Paris.
Frenchmanul a strâns în această carieră de 25 de ani cinci titluri de Grand Slam la dublu, dar a rămas în istorie mai ales pentru meciul său înfruntat împotriva americanului John Isner la Wimbledon, în 2010.
Meciul a durat 11 ore și cinci minute, desfășurându-se pe parcursul a trei zile. Ultimul set, de opt ore și 11 minute, a stabilit un nou record pentru cel mai lung meci. Isner a câștigat cu 6–4, 3–6, 6–7 (7–9), 7–6 (7–3), 70–68.

Mahut și-a încheiat cariera pe teren propriu alături de Grigor Dimitrov, pierzând în turul 1 cu 4-6, 7-5, 4-10 împotriva lui Hugo Nys (Monaco) și Edouard Roger-Vasselin.
„Faptul că am câștigat turnee de Grand Slam este una dintre cele mai frumoase amintiri”, a spus Mahut, emoționat, după meci.
Nicolas Mahut: „Dincolo de titluri, rămân îndoielile și greșelile”
„Asta îmi voi aminti”, a declarat el. „Dincolo de trofee, contează tot ce a contribuit la obținerea lor. Îndoielile, întrebările și greșelile. Asta definește o carieră bogată, iar a mea este așa”, a adăugat Mahut.
Într-un dialog cu l’Equipe, el a explicat cum a trăit acest ultim meci. „I-am spus lui Grigor că e normal să fiu emoționat. El a avut cuvinte foarte frumoase. De când i-am cerut să joace cu mine, a fost fantastic. Grigor este o persoană deosebită”, a menționat francezul referindu-se la partenerul său, cei doi având acces pe tablou printr-un wildcard.
„Mi-a spus să nu-mi fac griji, că voi fi în regulă, iar dacă emoțiile vin, să le trăiesc, că e meciul meu. Pregătirea a fost dificilă. Fiul meu a fost acolo, iar tatăl meu a avut un accident anul trecut; a fost complicat. Să-l văd acolo la ultimul meci a fost foarte simbolic. Au fost multe emoții”, a recunoscut Nico.
La final, și-a lăsat manșetele pe teren. „Ideea vine de la David Ferrer, care și-a lăsat bentița pe teren. Am ales asta pentru că simbolizează contribuția mea în dublu. Este un gest simbolic”, a explicat.

Întrebat despre meciul său cu Isner, Mahut a spus: „Acum îmi place să discut despre acel meci, a fost o experiență incredibilă care m-a îmbogățit ca jucător și ca om”.
CV Nicolas Mahut
- Născut pe 21 ianuarie 1982, la Angers (Franța)
- Înălțime 1,91 m
- Cel mai bun loc la simplu: 37 (5 mai 2014)
- Titluri la simplu: 4 ’s-Hertogenbosch 2013, 2015, 2016, Newport 2013 (toate pe iarbă)
- Finale la simplu: 2 Queen’s 2007, Newport 2007 (ambele pe iarbă)
- Cel mai bun loc la dublu: 1 (6 iunie 2016)
- Titluri de Grand Slam la dublu: 6 (Australian Open 2019, Roland Garros 2018, 2021, Wimbledon 2016, US Open 2015), alte 3 finale pierdute (Roland Garros 2013, Australian Open 2015, Wimbledon 2019)
- Titluri la dublu: 37, inclusiv ATP Finals în 2019, 2021