Atacantul croat, transferat de la Olimpija Ljubljana, a avut un parcurs modest, înregistrând doar cinci apariții pentru echipa roș-albaștrilor, cu un total de 129 de minute jucate, fără a reuși să marcheze sau să ofere vreo pasă de gol.
Încrederea lui Gigi Becali s-a stins rapid. După o victorie cu Gaz Metan, scor 1-0, Vukusic a fost lăsat pe „linie moartă” începând din luna martie și nu a mai fost folosit în restul sezonului.
După despărțirea de FCSB, Vukusic a discutat deschis în presa din Croația despre experiența sa în România, criticându-l pe Gigi Becali.
El a menționat că, încă de la primul antrenament, colegii săi l-au avertizat că trebuie să marcheze rapid, altfel va fi „terminat”.
De asemenea, a susținut că patronul lua decizii privind echipa prin telefon și că jucătorii tineri erau protejați mai ales pentru potențialul profit financiar.
„Am semnat contractul, iar a doua zi, colegii m-au întrebat dacă știu în ce situație mă aflam. Au spus ‘Dacă nu marchezi la primul meci, ești terminat’. Inițial, am crezut că glumesc, dar s-a dovedit că erau serioși.
Doar jucătorii tineri erau menținuți în echipă, deoarece se credea că pot aduce bani. Nu-mi imaginam că cineva poate decide prin telefon cine joacă.
Am avut meci împotriva CFR Cluj, în Supercupă, iar la pauză a ales să schimbe cinci jucători cu alții tineri. Folosea telefonul pentru a impune aceste decizii, avea un om pe bancă!”, a afirmat el în interviul acordat presei din țară.
Vukusic a marcat opt goluri în ultimele 100 de meciuri
Cariera sa după FCSB nu a reușit să-i îmbunătățească imaginea. La Messina, în Italia, a reușit două goluri în 13 meciuri, iar apoi s-a mutat în Bosnia, la FK Tuzla City, fără a marca vreodată.
În Serbia, la FK Kolubara, echipă care a retrogradat ulterior din cauza meciurilor trucate, a înscris patru goluri în 28 de meciuri, dintre care trei într-un singur meci. Golul marcat pe 5 noiembrie 2022 a fost ultimul său timp de foarte mult.
Întors în Croația, la NK Varazdin, Vukusic nu a reușit să înscrie nici măcar o dată într-un sezon întreg. În vara anului 2024, a semnat cu Zrinski, unde a marcat de două ori în debut, dar a mai adăugat doar două goluri în următoarele 15 meciuri.
Din ianuarie 2025, activează la Croat. Zmijavci, în liga a doua croată, fără a reuși să marcheze în 12 apariții.
Statisticile sunt dezamăgitoare. În ultimele aproape 100 de meciuri jucate pentru Kolubara, Varaždin, Zrinski și Croat. Zmijavci, Ante Vukusic a reușit să înscrie doar opt goluri.