Președintele Federației Cameruneze de Fotbal, Samuel Eto’o (44 de ani), a reacționat miercuri la zvonurile persistente legate de o posibilă carieră politică, dezmințind intenția de a candida pentru funcția de președinte al Camerunului.
Într-un interviu oferit publicației Le Monde Afrique, fostul atacant de renume a discutat despre aspirațiile naționalei Camerunului și provocările întâmpinate în conducerea federației.
Samuel Eto’o a evitat subiectul candidaturii: „Oamenii cred că îmi doresc funcția de șef de stat”
Reales în noiembrie la conducerea Federației Cameruneze de Fotbal, funcție pe care o ocupă din 2021, Eto’o a subliniat cum speculațiile legate de cariera sa politică îi creează complicații.
„Întrebarea cu privire la candidatura mea la președinția Camerunului îmi generează 99% dintre problemele actuale, deoarece oamenii observă că am o popularitate mai mare decât în timpul carierei de jucător și își spun: «Cu siguranță vrea să devină șef de stat».
Aceste speculații îmi creează dificultăți, inclusiv cu cei care așteaptă o oportunitate de a accede la președinție”, a declarat Eto’o.
Controversă înainte de Cupa Africii pe Națiuni: cazul Aboubakar
Cu două săptămâni înainte de începerea Cupei Africii pe Națiuni, Samuel Eto’o a fost acuzat că ar fi încercat să împiedice includerea lui Vincent Aboubakar (33 de ani), atacantul celor de la Hatayspor, în lotul național.
Motivul invocat a fost că Aboubakar se apropie de recordul de goluri al lui Eto’o la echipa națională, fiind la doar 12 reușite distanță.
Conform informațiilor difuzate, președintele Federației Cameruneze de Fotbal ar fi avut un rol semnificativ în excluderea surprinzătoare a lui Aboubakar, o figură importantă în fotbalul camerunez.
Aboubakar absent din lotul Camerunului pentru CAN + Un dinamovist în poartă
La șase zile după aceste acuzații, a fost anunțat lotul oficial al Camerunului pentru Cupa Africii pe Națiuni, iar Vincent Aboubakar nu a fost inclus printre jucători.
În echipă se află portarul Devis Epassy, legitimat la Dinamo București, care a apărat poarta „leilor” în prima partidă. În urma primului meci disputat la Cupa Africii pe Națiuni, Camerunul a câștigat împotriva Gabonului cu 1-0 și ocupă primul loc în Grupa F, fiind la egalitate perfectă cu Coasta de Fildeș.

Cupa Africii pe Națiuni, clasamentul Grupei F