„Cobra” consideră că echipa din Giulești a câștigat în organizare și stabilitate grație noului staff tehnic.
Într-o declarație, fostul atacant a subliniat că cel mai evident progres al echipei este soliditatea în apărare.
„Rapid cu Gâlcă a început să se organizeze mai bine. Au un nou antrenor și au adus câțiva jucători, iar echipa arată un echilibru în joc. Adversarii nu își creează foarte multe ocazii”, a afirmat Adrian Ilie.
Cine este Costel Gâlcă, antrenorul Rapidului
Constantin Gâlcă, în vârstă de 53 de ani, a fost numit antrenor al Rapidului la începutul lunii iunie, semnând un contract valabil până în vara anului 2027. El l-a înlocuit pe Marius Șumudică, al cărui contract a fost încheiat de comun acord pe 20 mai. Gâlcă era liber de contract din 21 ianuarie, după despărțirea de Universitatea Craiova.
În CV-ul său impresionant se află echipe precum FCSB, Espanyol (La Liga), Al-Taawoun, Al-Fayha, Vejle BK (Danemarca), Al-Hazem și Radomiak Radom (Polonia). Palmaresul său ca antrenor include un event și Cupa Ligii, câștigate pe banca celor de la FCSB.