Ana Bogdan a participat în finala ediției 2024 a Openului Transilvaniei, turneu WTA 250 desfășurat la Cluj-Napoca, transmis în direct de VOYO și PRO Arena.
Forma sa excelentă din februarie anul trecut s-a resimțit și două luni mai târziu, când, împreună cu Jaqueline Cristian, a reușit să întoarcă soarta barajului decisiv pentru calificarea la turneul final al Cupei Billie Jean King, jucând împotriva Ucrainei, de la 0-2 la meciuri.
Ana Bogdan a picat pe locul 250 WTA
Mai apoi, performanțele Anei Bogdan au scăzut. Anul 2024 a fost primul în care a avut un palmares negativ, după trei sezoane în care a înregistrat mai multe victorii decât înfrângeri.
În 2025, jucătoarea din Sinaia a obținut doar cinci victorii din treisprezece meciuri oficiale disputate.
Recent, Bogdan a fost eliminată în primul tur al unei competiții Challenger din Grado, Italia, de către Veronika Erjavec, jucătoare aflată pe poziția 175 în clasamentul mondial, cu scorul de 6-0, 3-6, 6-3.
Ana Bogdan va participa la Crosul Supereroilor din cadrul Sports Festival pentru susținerea proiectului Via Transilvanica
A fost numărul 39 WTA acum doi ani, Ana Bogdan – care s-a mutat la Monaco – va reveni în România la mijlocul lunii iunie, pentru un eveniment din cadrul Sports Festival menit să strângă fonduri pentru o cauză națională, Via Transilvanica.
Ana Bogdan va alerga la „Crosul Supereroilor”, în Cluj-Napoca, duminică, 15 iunie, începând cu ora 09:00, într-o competiție ce va cuprinde două probe: de 5 kilometri și de 10 kilometri.
„Pe 15 iunie, ne vedem la Crosul Supereroilor în cadrul Sports Festival, în Cluj-Napoca. De ce este special? Pentru că alergăm cu un scop: susținem Via Transilvanica, un traseu turistic de 1400 de kilometri care unește România și promovează natura, cultura și legătura autentică dintre oameni,” a declarat jucătoarea de tenis.