Alex Mitriță, ferm după meciul Craiova – ”U” Cluj: ”Era timpul să ne luăm revanșa”

Oltenii au întâmpinat ardelenii în Bănie vineri seară, de la ora 20:00, în prima etapă a play-off-ului SuperLigii României. La finalul celor 90 de minute, Universitatea Craiova a obținut toate cele trei puncte.

Alex Mitriță, după meciul Craiova – ”U” Cluj: ”Trebuia să ne luăm o revanșă”

Alex Mitriță a subliniat că oltenii au reușit să își revină după înfrângerea cu FCSB din ultima etapă a sezonului regulat, demonstrând motivație și un joc inteligent în fața ardelenilor.

”Pe teren s-a văzut că am jucat cu inteligență, atât în fazele defensive, cât și în cele ofensive. Ne-am creat multe oportunități. Cel mai important este că am câștigat și am adunat cele trei puncte. 

Trebuia să ne luăm o revanșă după meciul anterior. Ne-am motivat și am dovedit că suntem o echipă. De aceea am câștigat cu 3-0.

În ceea ce mă privește, îmi doresc să ofer multe pase decisive și să înscriu cât mai multe goluri, dar cea mai importantă este obținerea celor trei puncte.

În fotbal, ești afectat o zi sau două, până realizezi ce s-a întâmplat. Acesta este farmecul fotbalului. Următorul meci va fi în aproximativ o săptămână. Putem analiză greșelile noastre, iar astăzi am arătat bine”, a declarat Alex Mitriță după meci.

Anzor Mekvabishvili a marcat primul gol în minutul 38, Carlos Mora a dublat avantajul în minutul 61, iar Jovo Lukic a încheiat meciul cu 3-0 în minutul 80.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte Bonusuri

*Doar clienti noi

Depunere minimă 100 RON. Cerințe de rulaj 6x bonus + depunere. Cote minime 2.0 (simplu) / 1.5 (multiplu). Pariu maxim 250 RON. Skrill/Neteller excluse. Valabil 30 zile.

Bonusul este valabil doar pentru noii jucători care își verifică contul.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 40x depunere + bonus. Retragere max. 5x bonus. Rotirile gratuite fără rulaj, max. retragere 500 RON.

Depunere minimă 50 RON. Cerințe de rulaj 50x bonus + depunere. Miza maximă 50 RON. Bonus valabil 30 de zile. Retragere maximă 2.000 RON.

Oferta in curs de actualizare

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.