Alex Mitriță, în vârstă de 30 de ani, și-a anunțat retragerea din echipa națională a României printr-o scrisoare.
El a menționat că activitatea sa în China face dificilă participarea regulată la echipa națională.
Retragerea lui Alex Mitriță de la echipa națională
„După aproape 14 ani de când am îmbrăcat pentru prima dată tricoul unei selecționate naționale și mai bine de 7 ani de la debutul la prima echipă, am ajuns la un moment în care trebuie să iau o decizie dificilă, dar necesară: mă retrag din echipa națională a României.
Îmi aduc aminte cu emoție prima convocare la un lot de juniori. Eram un copil cu vise mari și simțeam că ușile lumii fotbalului se deschid pentru mine. Emoțiile trăite atunci sunt atât de vii încât le simt încă și azi. Când am debutat la prima reprezentativă, am realizat cu adevărat ce înseamnă să fii fotbalist. Să asculți imnul și să știi că ești purtătorul speranțelor unei întregi națiuni este un sentiment indescriptibil, pe care nu-l voi uita niciodată.
Azi, la 30 de ani, mă aflu la un punct crucial în cariera mea, unde trebuie să fac alegeri importante. Jucând în China, distanțele sunt enorme. Călătoriile lungi și timpul limitat îngreunează foarte mult prezența constantă la echipa națională. De asemenea, conștientizând că mai am doar câțiva ani de carieră la un nivel înalt, simt nevoia să îmi concentrez toată energia asupra viitorului meu și al familiei.
Este o decizie luată cu durere în suflet, dar cu convingerea că este cea mai bună pentru mine și familia mea în acest moment din viața mea. Vă rog să respectați această alegere fără a crea speculații nefondate în jurul ei. Nu ar aduce beneficii nici mie, nici echipei naționale, care are nevoie de liniște și suport total pentru a-și atinge obiectivele.
Doresc să le mulțumesc tuturor selecționerilor cu care am colaborat. Fiecare dintre ei m-a ajutat să cresc, să învăț și să-mi ofer tot ce e mai bun pentru culorile României. Mulțumesc și echipei de staff, care a fost mereu alături de mine în momentele necesare.
Le mulțumesc colegilor cu care am împărțit vestiarul, bucuriile și dezamăgirile, dar mai ales pentru momentele unice care ne vor lega pe viață. Și, nu în ultimul rând, mulțumesc susținătorilor. Fără voi, fotbalul nu ar avea aceeași frumusețe. M-am simțit întotdeauna aproape de voi, fie că am jucat acasă, fie că am fost departe, iar fiecare încurajare a contat enorm pentru mine.
Naționala va rămâne mereu în inima mea. Chiar dacă nu voi mai fi pe teren cu tricoul României, voi continua să fiu un suporter al echipei naționale și voi trăi intens fiecare meci al tricolorilor. Hai, România!” a declarat Alexandru Mitriță.