Petre Grosu (70 de ani), fost jucător la Rapid și Sportul Studențesc, golgheter al României în sezonul 1981-1982, se află într-o situație critică: fostul fotbalist suferă de diabet, are nevoie de o proteză la genunchi, iar veniturile sale sunt insuficiente.
Acum doi ani, Gino Iorgulescu a intervenit și l-a ajutat cu o sumă de bani. De curând, Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, a contribuit și el pentru a sprijini fostul fotbalist, printr-o acțiune a Asociației Suporterilor Sportul Studențesc București, care a deschis un cont bancar pentru donații.
Petre Grosu, golgheterul Ligii 1, are nevoie de ajutor: „Sunt recunoscător lui Gino”
„Recunosc ajutorul lui Gino, un coleg extraordinar, și îi mulțumesc. Mircea Sandu, care a trecut și el prin momente dificile de sănătate, s-a implicat și îi sunt recunoscător.”
Pentru mine, Sportul a fost o rampă de lansare, am avut colegi de caracter. E păcat că am ratat titlul într-un sezon din cauza unei greșeli a lui Rică Răducanu. Dar, aceasta este viața,” a menționat Petre Grosu.
Acțiune caritabilă – Legenda Petre Grosu
Asociația Suporterilor Sportul Studențesc București dorește, în prag de sărbători, să aducă un strop de lumină în viața unei adevărate legende a clubului nostru – domnul Petre Grosu. Un fotbalist care a scris istorie în alb-negru și care merită, acum mai mult ca oricând, sprijinul nostru.
Pentru această acțiune caritabilă, avem disponibile 3 pachete formate din tricou și eșarfă, realizate cu ocazia meciului legendelor dintre Gașca Nebună și AGF. Tricourile sunt semnate de foștii jucători prezenți la acel eveniment.
Prețul de pornire pentru fiecare pachet este de 1000 lei. Cei care doresc și pot oferi mai mult, vor avea prioritate. Toate fondurile colectate vor fi destinate lui Petre Grosu.
Cine este Petre Grosu, golgheterul sezonului 1981-1982
Petre Grosu a jucat la Sportul Studențesc, Rapid și FC Bihor, retrăgându-se de la Automatica. Ca antrenor, a condus cluburi precum Avântul Reghin, FC Botoșani și ACU Arad. A activat, de asemenea, ca antrenor de juniori în Polonia, revenind în țară acum 6 ani, după decesul soției sale.
Grosu a fost golgheterul sezonului 1981-1982 când a înscris 20 de goluri pentru FC Bihor, depășind jucători renumiți precum Sorin Cârțu și Iulius Nemțeanu.
În perioada 1974-1979, pentru Sportul Studențesc, a disputat 57 de meciuri, marcând 7 goluri în prima ligă și un gol în Cupa UEFA împotriva lui Olympiakos.
Petre Grosu a fost implicat într-un grav accident în 1975, în urma căruia patru persoane și-au pierdut viața.
Momentan, situația sa este dificilă, conform celor declarate de Asociația Suporterilor Sportul Studențesc.
Din păcate, gloria de altădată nu îl susține acum. La 70 de ani, domnul Grosu se confruntă cu multiple provocări:
– are doar 10–11 ani vechime în muncă, fără pensie sau ajutor social;
– nu are venit lunar;
– este înscris în programul național de diabet;
– are afecțiuni cardiace;
– are nevoie urgentă de o proteză la genunchi.
Date pentru donații
-
Asociația Suporterilor Sportul Studențesc București
-
IBAN: RO46WBAN0308F1706624RO01
-
Banca: Intesa Sanpaolo
-
Mențiune plată: Donație P. Grosu
- Contact
-
Telefon: 0761 863 435
-
Email: [email protected]