Atleta kenyană Maximila Imali, în vârstă de 29 de ani, a vorbit deschis despre experiențele dificile pe care le-a avut în adolescență, atunci când a fost forțată să se dezbrace în timpul primului test de diferențe de dezvoltare sexuală (DSD). Imali subliniază că această experiență traumatizantă a cauzat o suferință profundă mamei sale, contribuind la boala și, în cele din urmă, la decesul acesteia.
Sprintera kenyană Maximila Imali a împărtășit detalii despre prima sa experiență drastică ca sportivă. În 2014, când era adolescentă, a fost nevoită să treacă printr-un test intruziv de „Diferențe de Dezvoltare Sexuală (DSD)” pentru a determina sexul său biologic, în ciuda nivelurilor de testosteron specifice bărbaților.
Cu ocazia Campionatelor Mondiale de Atletism de la Tokyo, care se desfășoară în prezent, World Athletics a informat că va efectua un test unic al genei SRY printr-o probă de sânge pentru toate atletele care concurează la categoria feminină. Această măsură are rolul de a verifica sexul biologic și vine ca o reacție la diverse controverse din domeniu. Testul va fi mult mai puțin invaziv decât cel pe care l-a experimentat Imali.
Maximila Imali: „Am fost nevoită să mă dezbrac complet pentru un examen”
Invitată la Sporty FM, Maximila Imali a explicat că în copilărie s-a identificat ca având sex feminin și a fost crescută să se comporte ca atare. Totuși, credințele ei au fost zguduite de regulile impuse de World Athletics, care i-au cerut să se supună unor teste.
Imali își amintește de 2014, anul în care a început să se facă cunoscută în liceu.
A fost contactată de oficiali de la Athletics Kenya, care i-au spus că trebuie să efectueze un test obligatoriu pentru a stabili dacă era, biologic, de sex feminin.
Imali a subliniat că la acea vreme era prea tânără pentru a înțelege implicațiile și, din naivitate, a ales să se dezbrace în fața unui examinator bărbat care a verificat fiecare aspect al corpului ei.
„Aceste teste au un impact major asupra unei persoane, mai ales dacă nu ai o mentalitate puternică. Îmi amintesc că în 2014 am fost chemată de federația noastră și, când am fost invitată, am fost supusă acelor teste pentru că primiseră instrucțiuni de la World Athletics”, mărturisește Maximila Imali.
„M-am simțit foarte rău, dar eram doar un copil, în clasa a zecea, așa că m-am supus testelor. A fost foarte greu; a trebuit să îmi scot hainele, iar un bărbat m-a examinat. A fost traumatizant pentru mine; am încercat să-i explic mamei și a avut un impact foarte mare asupra ei, până la moartea ei.”
Medaliata cu argint la 100 metri în Africa recunoaște că discuțiile despre atleți cu niveluri ridicate de testosteron vor continua, dar susține că antrenamentul este cea mai importantă componentă pentru succes.
„Persoanele intersexuale se nasc astfel; nu este ca și cum cineva a decis să-și schimbe aspectul. M-am născut femeie și nu poți decide pentru mine”, a afirmat Maximila Imali.
„În acest moment, nu mă poți convinge că, atunci când intru pe pistă, voi câștiga o cursă fără antrenament… Totul depinde de pregătire. Unele femei au testosteron ridicat și totuși dau naștere.”
Reformele World Athletics în domeniul echității sportive
De mai mulți ani, World Athletics se confruntă cu provocările reglementării atleților cu Diferențe de Dezvoltare Sexuală (DSD).
La începutul anilor 2000, World Athletics a abandonat testarea obligatorie a sexului pentru toate atletele. Politica a evoluat către o abordare mai selectivă, mai ales după succesul unor atlete precum Caster Semenya.
În 2011, au fost introduse reglementări referitoare la hiperandrogenism, obligând atleții cu niveluri naturale ridicate de testosteron să le reducă pentru a putea participa la competiții. Pragul a fost stabilit la sub 10 nmol/L. Această regulă a fost contestată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și suspendată.
În 2018, reglementările s-au adaptat, vizează doar anumite probe de alergare (de la 400m până la o milă) și au redus pragul de testosteron la 5 nmol/L.
În 2023, World Athletics a revizuit din nou normele, stabilind limita de testosteron pentru atleții DSD la 2,5 nmol/L și extinzând reglementările pentru a acoperi toate probele feminine la nivel internațional.
Această modificare a reprezentat o extindere importantă a politicii, necesitând ca atleții afectați să se supună supresiei testosteronului timp de cel puțin șase luni pentru a putea participa la competiții. Aceste reglementări au stârnit controverse, cu susținătorii invocând nevoia de competiție corectă și criticii argumentând că sunt discriminatorii și încalcă drepturile fundamentale.
