Cele două echipe se întâlnesc în etapa a patra a play-off-ului din SuperLiga României. Meciul Universitatea Craiova – FCSB va fi disponibil în format LIVE TEXT pe platformele dedicate.
Atmosfera din vestiarul Universității Craiova înaintea confruntării cu FCSB: „Trebuie să lăsăm în urmă ce s-a întâmplat la Cluj”
Oltenii vin după două rezultate dezamăgitoare împotriva echipei CFR Cluj, unul în cupă și celălalt în campionat. Vladimir Screciu a menționat că atmosfera la Bănie nu a fost prea bună în ultima perioadă.
„Suntem conștienți că ne așteaptă un meci destul de complicat, ca toate meciurile din campionat, dar avem avantajul jocului pe teren propriu, cu un stadion plin. Fac apel la suporteri să ne sprijine din primul până în ultimul minut.
Atmosfera nu a fost optimă după eliminarea din Cupă, însă a doua zi am avut o ședință cu antrenorul și cred că mulți dintre noi au înțeles mesajul său. Meciul de duminică (n.r. 13 aprilie) este foarte important și trebuie să lăsăm deoparte ce s-a întâmplat la Cluj.
Ne-am refăcut bine, toți jucătorii s-au recuperat și sunt dornici pentru meciul de duminică. Nu e vorba de un restart, ci de faptul că am câștigat primele două etape.
La partida de la Cluj am avut o evoluție mai puțin reușită, dar acum urmează meciul de acasă, iar acest lucru este esențial pentru noi. Avem un obiectiv clar: să nu cedăm niciun punct pe terenul nostru”, a declarat Vladimir Screciu.