Emil Ursu, un mijlocaș remarcabil al Diviziei A în a doua parte a anilor '80, este cunoscut ca un apropiat al lui Cristi Borcea, fost investitor la Dinamo. Ursu, care a ajuns sfertfinalist cu Victoria București în Cupa UEFA, a povestit pentru o publicație despre un aspect mai puțin cunoscut din tinerețea lui Cristi Borcea, anii în care acesta aspira să devină fotbalist. Mare admirator al echipei Dinamo, Borcea și-a început junioratul la Progresul, într-o echipă unde juca și Liviu Ciobotariu.
Emil Ursu: “Borcea locuia într-un bloc cu fani ai Stelei!”
Îl cunoașteți pe Cristi Borcea de mult timp. Credeți că va reveni la Dinamo în viitor?
Nu sunt sigur dacă va reveni după atâția ani de detenție. L-am cunoscut când eu aveam 20 de ani, iar el 14. Era un copil. Locuia într-un bloc plin de steliști, fiind singurul fan al Dinamo de pe scară. Eu locuiam vis-a-vis. După ce ne întorsesem de la un turneu în străinătate cu Dinamo, a intrat în viața mea, împreună cu fratele meu, am crescută împreună. Am stat un an la o garsonieră, apoi am avut un apartament. În ultima parte, el și fratele meu au locuit mai mult cu mine, timp de trei ani, până când m-am căsătorit în 1988.
El a stat mai mult la dumneavoastră în apartament?
Eu eram adesea în cantonament. Mai ales în perioada competițiilor europene, jucând de două ori pe săptămână. Uneori, dacă aveam o zi liberă pe săptămână, ajungeam acasă, mai ales când a venit Florin Halagian. În rest, eram mereu în cantonamente.
“Borcea a jucat fundaș central la Progresul, alături de Liviu Ciobotariu”
A jucat și el fotbal.
A avut întotdeauna capacitatea de a face bani. L-am adus eu la Dinamo, el a fost fundaș central la Progresul în echipă cu Liviu Ciobotariu. L-am primit la Victoria, în echipa de juniori. La 18 ani, un prieten de-al nostru l-a angajat, iar atunci și-a găsit drumul în viață. Cu gaz!
Nu a putut să îmbine munca cu fotbalul?
Nu, ceea ce nu-i plăcea la fotbal era… munca. Când l-am dus la Flacăra Moreni, Ion Nunweiller, antrenorul (n.r.: – Victor Nunweiller), l-a supus la antrenamente intense. A văzut cum erau lucrurile și a spus: ‘mă las de fotbal!' Așa că s-a angajat la butelii. Iată unde a ajuns acum!
Emil Ursu: “Când a jucat contra lui Dinamo, nu-i vedea decât numărul lui Răducioiu”
Avea abilități de fundaș central?
Da, avea. Dar când a jucat împotriva lui Dinamo, am fost acolo și l-am văzut. La Dinamo, juca ca atacant Răducioiu, și el nu vedea decât numărul (n.r.: – râde).
Cu viteza lui, Răducioiu trecea de Borcea?
Da, circulau zvonuri că mingea nu se înțelegea cu el, după ce au apărut imagini cu el lovind mingea în față, dar trebuie spus că joacă fotbal cu piciorul foarte bine! Am jucat de multe ori cu el și cu Adi Mutu.
Produs al școlii din Ștefan cel Mare, Emil Ursu rămâne un fan devotat al Dinamo. A fost mult timp antrenor la echipele de juniori, avându-i ca elevi pe Marica, Mitea, Radu Ștefan, Pulhac sau Zicu, a ocupat funcția de antrenor principal la Concordia Chiajna în Liga 1, iar în prezent este responsabil cu Centrul de copii și juniori de la FC Voluntari.