După 3-2 în favoarea Real Madrid în prima manșă de pe Etihad, echipa a demonstrat o putere impresionantă pe Santiago Bernabeu, câștigând cu 3-1 și asigurându-și astfel locul în optimile de finală ale competiției.
În minutul 4, Ascencio i-a pasat perfect lui Kylian Mbappe, aproape de careu, iar atacantul francez a depășit cu viteză doi adversari și l-a lobbuit pe Ederon, marcând un gol spectaculos.
Același star al galacticilor a reușit să extindă avantajul echipei în minutul 33, realizând dubla după câteva driblinguri rapide în careul advers. Kylian Mbappe a semnat hat-trick-ul în repriza a doua, în minutul 61, cu un șut plasat la colțul lung. Prin aceste realizări, starul francez a ajuns la 500 de implicări în carieră, având 358 de goluri și 142 de asisturi.
Câți bani încasează Istvan Kovacs
Acesta a fost meciul al doilea între cele două echipe arbitrat de Istvan Kovacs, după cel din 2022, când Manchester City a câștigat cu 4-3.
Arbitrul român face parte din categoria Elite a arbitrilor UEFA, iar onorariile acestora sunt semnificative. În 2025, arbitrii din această categorie sunt plătiți între 6.000 și 9.200 de euro pentru fiecare meci arbitrat în UEFA Champions League.
Deși nu există o sumă exactă pentru meciurile din această etapă a competiției, se estimează că aceștia ar putea câștiga aproximativ aceeași sumă ca în fazele anterioare, unde salariul era în jur de 6.400 de euro (aproximativ 31.850,68 RON).