BYD a dezvăluit modelele din noua generație la Salonul Auto București » Ce este sistemul hibrid inovator DM-i și care este prețul acestuia

Home » BYD a dezvăluit modelele din noua generație la Salonul Auto București » Ce este sistemul hibrid inovator DM-i și care este prețul acestuia

– Publicat pe 08 octombrie 2025, 13:46 / Actualizat pe 08 octombrie 2025 14:02

În cadrul Salonului Auto București, BYD („Build Your Dreams”), o companie din Shenzhen, China, activă pe piața românească din mai 2025, a dezvăluit două noi modele: BYD Seal 5 DM-i și BYD Seal 6 DM-i.

  • DM-i (Dual Mode – intelligent) reprezintă un sistem hibrid plug-in dezvoltat de BYD, ce combină un motor pe benzină cu unul electric.

  • Prin comparație cu hibridele clasice, la DM-i motorul electric este predominant, motorul pe benzină având rol de generator sau asistență la accelerație. Mașina poate funcționa complet electric pe distanțe scurte, comutând automat între moduri pentru un consum redus.

Aceste modele completează portofoliul mărcii, care include și SUV-urile Seal U și Sealion 7, sedanul Seal, precum și modelele electrice mai accesibile Atto 2 și Dolphin Surf.

Compania s-a stabilit rapid în România, deschizând 15 centre de vânzare în colaborare cu mai mulți dealeri locali.

Extinderea este în continuare activă, iar marca participă în această toamnă la Salonul Auto București 2025, cu o gamă completă de modele electrice și plug-in hybrid.

Lansarea celor două modele a fost acompaniată de un concert al Orchestrei Simfonice din București, care a interpretat piese celebre ale formațiilor Metallica, Nirvana, Guns N’ Roses sau Phoenix, îmbinându-le cu fragmente din lucrări clasice, la standul BYD.

FOTO. Aspectul BYD SEAL 6 DM-i

BYD SEAL 6 DM-i

BYD SEAL 6 DM-i este un sedan de clasă medie, destinat ca alternativă pentru modele consacrate precum Skoda Octavia sau Volkswagen Passat.

Acesta utilizează sistemul hibrid plug-in Super Hybrid DM-i, combinând un motor pe benzină de 1,5 litri cu unul electric și o baterie de tip LFP Blade, dezvoltată de BYD.

Bateria are capacități variate în funcție de versiune: 10,08 kWh pentru varianta Boost și 19 kWh pentru Comfort Lite și Comfort. Cu cea mai mare baterie, autonomia pur electrică atinge 105 kilometri, iar autonomia combinată (cu rezervorul plin) depășește 1.450 km.

8,5 secundeeste timpul necesar pentru ca SEAL 6 să ajungă la 100 km/h, iar viteza maximă este limitată la 180 km/h.

Consumul mediu declarat în regim mixt poate ajunge la un litru și jumătate / 100 de kilometri pentru versiunile superioare. Timpul de încărcare este de aproximativ 2 ore și 40 de minute la o priză de 6,6 kW, iar la un încărcător rapid de 26 kW, bateria se încarcă de la 30% la 80% în aproximativ 23 de minute.

Portbagajul are o capacitate de 491 de litri, extins la 1370, prin rabatarea banchetei, iar interiorul adoptă designul „Ocean Aesthetics”. Dispune de un ecran tactil de 12,8 sau 15,6 inchi, în funcție de echipare, iar scaunele sunt reglabile electric, încălzite și ventilate. Panoul de bord este digital complet, iar sistemele de asistență includ pilot automat adaptiv, monitorizarea unghiului mort, camere 360 și șapte airbaguri.

36.490 de euroeste prețul de pornire pentru Seal 6.

Versiunea Break, Seal 6 DM-i Touring, utilizează același motor, numai că mașina este mai înaltă, lățimea și lungimea rămân aceleași. Spațiul de portbagaj este mai generos, interiorul este identic, viteza maximă și accelerația 0-100 km/h rămân constante. Crește consumul și scade autonomia, inclusiv un hayon electric și bare de plafon din aluminiu. Modelul se adresează unui public similar cu cel al Skoda Octavia Combi sau VW Passat Variant.

FOTO. Aspectul BYD SEAL 5 DM-i

BYD SEAL 5 DM-i

Seal 5 DM-i este mai compact, fiind un competitor pentru modele precum Toyota Camry, Mazda 6, Hyundai Elantra, dar și pentru Octavia sau Passat. Deși are o autonomie mai redusă decât Seal 6, este mai rapid datorită greutății mai mici (7,5 secunde pentru sprintul 0-100 km/h).

Este un sedan plug-in hybrid de clasă medie, disponibil și în variantă Touring, aducând tehnologia Super DM-i într-un format mai compact față de SEAL 6 DM-i. Modelul combină un motor pe benzină de 1,5 litri cu un sistem electric și o baterie LFP Blade, având o autonomie totală de până la 1.050 km, inclusiv aproximativ 100 km în mod electric. Consumul mediu anunțat este de 1,7 l/100 km. Portbagajul are 508 litri în versiunea sedan, iar varianta Touring oferă un volum mai mare.

30.000 de euroeste prețul de pornire estimat pentru modelul Seal 5.

„Plug-in reprezintă o tranziție între modele convenționale și electrice”

– Lansarea acestor două modele completează oferta BYD, ce ne puteți împărtăși despre ele?
– Da, aducem două modele. Sunt sedanuri plug-in hybrid, echipate cu tehnologia BYD DM-i, evoluată de companie. Practic, sunt electrice plug-in: dispun de o baterie și un motor pe benzină. Autonomiile depășesc 1.000 de kilometri pentru ambele variante. Modelul Seal 5 este un sedan compact, disponibil în două niveluri de echipare, iar clienții au la dispoziție patru culori exterioare și două opțiuni de interior. Are un motor de 1,5 litri și un motor electric.

– Care sunt așteptările voastre pentru piața din România?
– Așteptăm vânzări mai mult decât promițătoare. Modelele plug-in reprezintă un început pentru clienți indeciși între un motor electric și unul convențional, dorind totuși tăcerea unui model electric. Modelele noastre DM-i oferă exact acest beneficiu. Cu Seal 5, pot circula până la 100 de kilometri în regim complet electric, apoi trec la modul hybrid. Motorul termic nu funcționează exclusiv pentru propulsie; servește ca generator, reîncărcând bateria care, la rândul ei, furnizează energie pentru roți.

– Credeți că modelele plug-in hybrid vor contribui la diminuarea reticenței românilor în fața achiziției de automobile electrice?
– Consider că da. Există clienți care nu sunt foarte familiarizați cu electricitatea, iar după ce conduc un model plug-in, de cele mai multe ori următorul pas este achiziția unui model full electric. Practic, plug-in reprezintă o tranziție între automobilele convenționale și cele electrice.

Salonul Auto București, evenimentul dedicat pasionaților de automobile din România

Salonul Auto București & Accesorii, desfășurat între 7 - 12 Octombrie, la Romexpo.
  • Ediția cu numărul 22 a Salonului Auto București este programată între 7 și 12 octombrie 2025, la Romexpo, Pavilionul B2 + zona exterioară, acoperind o suprafață totală de peste 37.000 de metri pătrați. Numeroase branduri auto, inclusiv Alfa Romeo, BMW, BYD, Chery, Ford, Mercedes, Subaru, Suzuki sau Toyota, își vor expune modelele la Romexpo.

Programul Salonului Auto București & Accesorii 2025 este următorul:

  • 7 octombrie: 12:00 – 19:00

  • 8-11 octombrie: 10:00 – 19:00

  • 12 octombrie: 10:00 – 18:00

Vizitatorii vor putea explora o zonă dedicată automobilelor istorice, unice sau foarte rare, prezentată de Clubul Vehiculelor de Epocă. De asemenea, sunt expuse peste 600 de branduri din domeniul echipamentelor, spălătoriilor self-service, pieselor, accesoriilor și serviciilor auto, prezentate pe o suprafață interioară și exterioară de peste 7.000 de metri pătrați.

80 de leieste costul unui bilet la Salonul Auto București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Depunere și pariu de minimum 20 RON, cotă min. 1.50, rulaj X3 al pariului gratuit în 30 de zile.
Bonus valabil 30–40 zile, rulaj 35x, activare după depunere, utilizare rotiri în 960h, pariuri maxime și condiții unice per utilizator.

Oferta pentru utilizatori noi, valabilă la primele patru depuneri, minim 30–100 RON, cu rulaj 35x și valabilitate 30 zile.

Depunere minimă 20 RON, pariu eligibil cu cotă 1,50, rulaj x3, valabil 30 de zile de la acordare.

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.