Lionel Messi a primit un cadou rar, evaluat la 940.087 de euro, din partea unui miliardar indian în timpul turneului său „GOAT” în India. Starul Argentinei și al echipei Inter Miami, care a câștigat recent primul său campionat în SUA (MLS), a petrecut patru zile în India, vizita începând haotic în Kolkata.
Evenimentul tumultuos dedicat lui Lionel Messi
Haosul a dominat stadionul Salt Lake din Kolkata pe 13 decembrie, când mult așteptata apariție a lui Messi a durat doar 25 de minute. Jucătorul a fost înconjurat de personalități locale care au dorit fotografii cu câștigătorul de opt ori al Balonului de Aur. Peste 85.000 de fani veniseră să-l vadă, dar momentul a fost perturbat de aglomerația de pe teren, care a inclus politicieni, oficiali și celebrități.
Frustrarea a crescut pe măsură ce fanii realizau că dificultățile de vizibilitate le îngreuna experiența, având în vedere că plătiseră sume considerabile pentru bilete. Atmosfera s-a schimbat rapid de la euforie la furie. Unii suporteri au început să provoace tulburări, distrugând scaune și aruncând cu sticle de apă pe teren, după plecarea lui Messi. Videoclipuri arătau fanii sărind peste bariere și criticând autoritățile, în timp ce evenimentul se desfășura haotic. Messi, împreună cu coechipierii săi de la Inter Miami, a fost evacuat rapid din cauza problemelor de siguranță.
Principalul organizator, Satadru Dutta, a fost reținut de poliție, iar autoritățile locale au lansat o anchetă asupra incidentului.
Messi s-a aflat în India pentru turneul său „GOAT Tour 2025”, un eveniment în care au fost planificate meciuri amicale, cursuri de fotbal pentru tineret, un turneu de padel, precum și inițiative caritabile, desfășurate la Kolkata, Hyderabad, Mumbai și New Delhi. La finalul turneului, el a fost invitat să viziteze Centrul Vantara Global Wildlife Rescue and Conservation din Jamnagar, deținut de miliardarul indiant Mukesh Ambani.
Cadoul impresionant oferit lui Lionel Messi
În timpul vizitei la centrul de conservare, fiul lui Ambani, Anant, i-a dăruit lui Messi un ceas rar RM 003-V2 GMT Tourbillon „Asia Edition”, evaluat la aproximativ 825.000 de lire sterline. Se spune că este o ediție limitată, cu doar 12 exemplare disponibile în întreaga lume.
În afară de prima destinație din India, restul turneului a decurs bine. Totuși, în timpul scurtei sale apariții în Kolkata, Messi a părut să-și piardă calmul. Fostul internațional indian Lalkamal Bhowmick, prezent la eveniment, a declarat pentru o sursă de știri că:„La început, totul mergea bine când Messi a intrat pe stadion. Părea relaxat, zâmbitor și a dat mâna cu toată lumea. A semnat autografe fără ezitare. Când prea mulți oameni s-au năpustit pe teren, s-a simțit inconfortabil. Agloțera s-a făcut rapid vizibilă, iar reacția lui s-a schimbat. A început să-și piardă calmul și totul a scăpat de sub control.”
Gestionarea defectuoasă a evenimentului nu a afectat doar fanii, ci a deranjat profund și sportivii implicați în meciul demonstrativ, destinat celebrării prezenței lui Messi în India.