Cătălin Cîrjan, în vârstă de 22 de ani, a început meciul ca rezervă, după ce a fost titular în partida anterioară împotriva Portugaliei.
Selecționerul Daniel Pancu l-a trimis pe teren în minutul 60, înlocuindu-l pe Marius Corbu, iar Cîrjan a avut o oportunitate de a marca în prelungirile partidei, când a executat un șut puternic cu piciorul stâng din afara careului, dar mingea a fost respinsă în corner.
Cătălin Cîrjan, impresii după meciul România U21 – Olanda U21
„A fost un test dificil, știau ce ne așteaptă. Ne-am pregătit temeinic pentru a avea o apărare solidă. Din păcate, am făcut câteva greșeli și am încasat două goluri. Puteam să înscriem și noi, dacă aveam puțin noroc.
Cred că ambele echipe, inclusiv portughezii, au multă calitate. Consider că putem obține mai mult. Ne vom pregăti intens înainte de Campionatul European și sper să facem o impresie bună.
Am avut câteva momente bune pe teren, vom analiza greșelile la următoarea acțiune. Am avut șanse de a marca, iar acel șut cu stângul a fost bine executat, dar, din păcate, portarul a avut reflecse excelente. Sper ca la european să am mai multe realizări.
Doresc să dovedesc că merit să fiu acolo, vreau să arăt ce fel de jucător sunt. Anul trecut am întâmpinat dificultăți, dar anul acesta am reușit să mă redresez și sper să continui în aceeași direcție,” a declarat Cătălin Cîrjan.
Cîrjan se gândește deja la derby-ul cu FCSB din Superliga României. Mijlocașul dinamovist, cu șapte goluri în acest sezon, a fost suspendat în etapa precedentă, când „roș-albii” au pierdut cu 1-3 în fața echipei CFR Cluj.
„Clar că ne dorim să câștigăm, așa cum ne dorim la fiecare meci. Este o motivație suplimentară, având în vedere că nu i-am învins în acest sezon și cred că ar fi o bucurie mare și pentru suporteri să reușim acest lucru. Ne dorim să obținem cele trei puncte. Vom aborda fiecare meci în parte și ne propunem să câștigăm partida de duminică, iar apoi vom vedea ce va urma,” a adăugat Cîrjan.