Noul contract al internaționalului român este valabil până în vara anului 2030, prelungind astfel acordul anterior cu doi ani.
Inigo Perez: ”Prelungirea contractului lui Rațiu este o veste excelentă pentru echipă!”
Antrenorul lui Rayo Vallecano, Inigo Perez, a împărtășit reacția sa după semnarea noului contract de către fotbalistul român. Perez a lăudat abilitățile lui Rațiu și a caracterizat transferul clubului ca fiind una dintre cele mai inteligente decizii.
”Prelungirea contractului lui Rațiu este o veste excelentă pentru întreaga echipă, în special pentru el, deoarece își merită acest succes în urma eforturilor și progresului său pe teren.
De la venirea sa, în fiecare sezon a reușit să își îmbunătățească performanțele. Când un jucător atât de valoros pentru echipă primește un nou contract, este un lucru foarte pozitiv. Este genul de fotbalist pe care toate echipele și-l doresc, iar clubul având posibilitatea de a-l reține și de a-i oferi ceea ce merită este foarte important.”, a declarat antrenorul în cadrul unei conferințe de presă.
Rayo l-a achiziționat pe Rațiu în 2023, plătind 500.000 de euro pentru o parte din drepturi, în coproprietate cu Villarreal. Vara trecută, clubul madrilen a achiziționat și restul de 50% din drepturile sale, investind 5 milioane de euro.
- 12 milioane de euro este valoarea de piață a lui Andrei Rațiu, conform Transfermarkt.