–
Nicio surpriză, play-off-ul a început cu intensitate. După ce Craiova a dominat U Cluj, iar CFR a reamintit tuturor că este întotdeauna o echipă de temut, prima rundă s-a încheiat într-o atmosferă electrizantă, într-un meci FCSB – Rapid care a fost ca o furtună cu tornade.
Tensiune, emoții, goluri frumoase, bucurii intense, disperare, ratări, și o gafă de portar care a costat o echipă. Pe teren a fost un adevărat război, la fel ca în tribune, cu bannere provocatoare și fără limite, chiar dacă ne referim la civilizația stadionului.
Rapid a fost condusă de două ori, dar a revenit mereu, chiar și în inferioritate, iar FCSB a ratat victoria din apropierea porții, după o cursă obositoare pentru egalare.
Cele 20 de meciuri suplimentare din Europa își fac simțită prezența
Un meci spectaculos cu un rezultat de 3-3, nu doar pentru cei care sunt neutri, fiecare echipă având motive să creadă că ar fi meritat mai mult. Rapid, condusă cu ambiție de antrenorul său, care nu este dispus să cedeze, nu se împacă deloc cu ultimul loc în clasament.
A reușit să reacționeze, având momente în care a dominat chiar și echipa FCSB. Totuși, FCSB, cu câteva jucători neperformanți, a reușit cumva să evite înfrângerea. Însă au apărut semne de slăbiciune mai evidente ca niciodată, ceea ce demonstrează că cele 20 de meciuri din Europa își lasă amprenta.
Cu siguranță, acest play-off va fi diferit. E doar începutul și promite confruntări în care se va juca la intensitate maximă, fără menajamente. Nimeni nu vrea să cedeze, toți sunt în căutare de victorie.
Este păcat că acest meci intens, plin de acțiune, a fost precedat de un comportament inadecvat al antrenorului echipei oaspete către o jurnalistă.
Aceasta l-a întrebat doar dacă Rapid a solicitat un control antidoping. Acest lucru era oarecum legitim, având în vedere acuzațiile sale voalate că FCSB joacă excesiv de agresiv, după ultimul meci din sezonul regulat.
Se pare că nu este foarte apreciat de către postul TV la care colaborează colega noastră. Dar o situație este una, iar alta este cu totul diferită.
Și tocmai anunțase, încă o dată, că va avea un alt tip de abordare de acum înainte. A reușit să își schimbe rapid tonul.
Antrenorul Rapidului
Numele de scenă era Siminică
Îmi amintește de un celebru clown de la Circul de stat din anii 70-80. Numele de scenă era Siminică (orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare), care avea un număr ce amuza numeroase generații de spectatori, „Nu mai am, dar mai am!”.
Apărea „neinvitat” pe scenă, cânta la tot felul de instrumente, iar o colegă îi lua instrumentele, îl certa și îl întreba dacă mai are. „Nu mai am, dar mai am”, spunea spre public și tot mai scotea câte ceva din șalvari.
Putea cânta la orice, era un virtuoz, nu doar un clown, ci și un showman complet, care atrăgea atenția și provoca hohote de râs. Mai toți cei care au aproximativ 50-55 de ani își amintesc de Siminică.
Ironia este că și antrenorul în discuție joacă „nu mai am, dar mai am!”. De multe ori spunea că Rapid a murit pentru el și că nu mai vrea acolo, dar totuși continuă să fie parte a echipei. Spune că va pleca, dar de fapt rămâne; susține că va avea o nouă abordare, dar revine la stilul său consacrat. Un geniu mereu neînțeles, o victimă a circumstanțelor, a evenimentelor, a sorții.
Am mai menționat că, ca antrenor, are instinct, reacționează bine, simte jocul și știe să-și motiveze jucătorii. Nu este perfect, dar cine este?! La acest capitol, nu este nimic de comentat.
Însă, pentru comportamentul său din afara terenului, nu are nicio scuză. Din acest motiv, de acum înainte, nu am să mai menționez numele său. Totul are o limită, iar această persoană, se dovedește, nu o respectă. A mai avut câteva episoade similare, mai mult sau mai puțin cunoscute. Nu că nu îi plac ziariștii. Îi plac, dar doar când le este convenabil.
Nu este întâmplător cum a reacționat galeria echipei adverse. Mesajul lor poate că nu a fost elegant, dar nici comportamentul lui nu este. Și dacă tot atacă pe toți, este firesc ca răspunsul să vină. Un antrenor bun, dar lipsit de abilitate în comunicare. Chiar dacă câștigă titlul, nu contează. Să-l ia și să meargă unde crede de cuviință.
