Ce nu a fost difuzat pe TV în Farul

Home » Ce nu a fost difuzat pe TV în Farul

– Publicat luni, 03 noiembrie 2025, 20:20 / Actualizat luni, 03 noiembrie 2025 20:24

Deși echipa lor le-a oferit motive de sărbătoare printr-o victorie clară în Superligă, suporterii constănțeni nu au uitat de nemulțumirile lor. Galeria „Peluza Marină” a afișat două bannere în timpul meciului, solicitând construirea noului stadion, având în vedere că au trecut peste doi ani de la demolarea vechii arene. Iată cinci lucruri inedite care nu s-au văzut la TV de la meciul dintre Farul Constanța și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, scor 3-0.

1. Meciul, programat luni după-amiază, a avut parte de o atmosferă sărăcăciosă, cu una dintre cele mai reduse asistențe din acest sezon pe micuța arenă din cadrul Academiei Hagi. Doar puțin peste 1500 de spectatori au fost prezenți la startul meciului, iar multe locuri rezervate abonaților au rămas neocupate. Unul dintre motive este lipsa de interes din partea autorităților locale, care nu oferă transport public, iar singura opțiune de a ajunge la stadion este prin autoturisme personale.

Lucrările la noua arenă din Constanța nu au început nici până acum, fără o dată stabilită pentru demarare, chiar dacă a trecut mai mult de doi ani de la demolarea vechiului stadion. În semn de protest, galeria Farului a expus două bannere cu mesaje sugestive: „Acasă doar în Primăverii” și „Idealul: înapoi pe Farul!”.

Protestul fanilor

Protestul fanilor celor de la Farul

Csikszereda a avut doar 3 fani la meciul cu Farul

2. Galeria constănțeană nu a avut cu cine să interacționeze, peluza rezervată oaspeților fiind ocupată doar de trei persoane, care nu s-au făcut deloc remarcate în timpul meciului.

În schimb, suporterii echipei gazdă au avut mai multe scandări cu referire la etnia maghiară, după o jumătate de oră de joc. Drept urmare, crainicul stadionului a cerut încetarea manifestărilor xenofobe, dar fanii au reacționat la a doua atenționare, când s-a anunțat că meciul ar putea fi suspendat din această cauză.

3. Anularea golului marcat de Eduard Radaslavescu în minutul 21 a generat nedumerire în tribune. Arbitrul Iulian Călin a luat această decizie după ce i s-a comunicat că un jucător, Cristi Ganea, a fost sancționat pentru ofsaid în faza anterioară reușitei.

Ulterior, mingea a ajuns în posesia echipei din Ciuc, care a pierdut rapid controlul acesteia. Conform regulilor, VAR nu poate interveni dacă mingea este în posesia celeilalte echipe, ceea ce consideră că faza este încheiată. La pauză, Sebastian Colțescu, din Camera VAR, a explicat că jucătorul oaspeților era presat în propria suprafață de pedeapsă, motiv pentru care faza a fost considerată deschisă și a putut fi analizată la VAR.

Dan Sîrbu, lovit în Farul – Csikszereda

4. În finalul primei reprize, Dan Sîrbu a fost nevoit să primească îngrijiri, după o lovitură involuntară din partea lui Maks Juraj Celic. Deoarece sângera din nas, fundașul gazdelor a fost nevoit să părăsească terenul, neavând posibilitatea de a reveni în cele 6 minute de prelungire, iar Farul a jucat în inferioritate numerică.

Farul Constanța - Csikszereda

Farul Constanța – Csikszereda

Internaționalul de tineret a continuat să primească îngrijiri pe marginea terenului, unde staff-ul tehnic a avut o mică discuție pentru a stabili dacă trebuie să fie schimbat. În cele din urmă, Sîrbu a început și repriza secundă, jucând până în minutul 71, când a fost înlocuit de Steve Furtado.

5. Datorită scorului favorabil, constănțenii i-au oferit șansa debutului în Superligă tânărului Răzvan Paul Mărincean, în vârstă de 16 ani. Atacantul stânga a fost pe teren timp de 6 minute și a fost aplaudat de suporteri în momentele în care a interacționat cu mingea. El este al 67-lea jucător crescut la Academia Hagi care își face debutul în prima ligă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Pariu inițial de minim 20 RON la cotă 1.50+, rulaj x3 pentru conversie, valabilitate 30 de zile.

Bonusul este valabil doar pentru noii jucători care își verifică contul.

Depunere minimă 20 RON, pariu eligibil cu cotă 1,50, rulaj x3, valabil 30 de zile de la acordare.

Bonusul oferă până la 150 rotiri gratuite, activate progresiv pe niveluri, valabile 3 zile, cu câștiguri maxime de 1.500 RON.

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.