
Mijlocașul ofensiv a avut ocazia cea mai importantă a meciului, lovind bara în minutul 11. Din păcate, ghinionul a continuat pentru Alanyaspor, care a terminat al doilea meci la rând fără a marca.
În runda anterioară, echipa lui Ianis Hagi a înregistrat o remiză albă cu Antalyaspor, în ceea ce a fost numit „derby-ul mediteranean”.
Presa turcă a subliniat șansa lui Ianis în partida contra Kayserispor, dar și absența contribuțiilor decisive din partea românului. Acesta a înregistrat 4 meciuri consecutive fără a înscrie.
Ce spun jurnaliștii turci despre Ianis Hagi, după Kayserispor – Alanyaspor 0-0
„Alanyaspor nu a reușit să câștige de 7 meciuri. Printre jucătorii care nu se află în cea mai bună formă se numără Uchenna Ogundu, Ianis Hagi și Ruan. Este necesar să își revină.”
„În minutul 11, Ogundu a primit mingea și i-a pasat-o lui Hagi, care a încercat un șut cu piciorul stâng către colțul lung. Mingea a lovit bara înainte de a ieși în aut de poartă”, au relatat jurnaliștii de la Hurriyet despre cea mai mare ocazie a lui Ianis Hagi în meci.
Performanțele lui Ianis Hagi la Alanyaspor
Internaționalul român a participat la meciul cu numărul 12 pentru Alanyaspor, având în palmares două goluri și un assist în campionatul din Turcia. Ultimul său gol a fost înscris pe 8 noiembrie, în partida cu Trabzonspor, care s-a încheiat 1-1. De asemenea, a marcat împotriva lui Genclerbirligi pe 4 octombrie, la remiza de 2-2, atunci oferind și un assist.
După egalul cu Kayserispor, Alanyaspor a acumulat 18 puncte în 16 meciuri și se află pe locul 9 în clasamentul campionatului Turciei, fiind cu 4 puncte deasupra locurilor retrogradabile.