Rapid a luat o decizie finală în legătură cu Marius Șumudică, după demisia antrenorului
În cursul zilei de joi, Rapid a publicat un comunicat prin care a confirmat că Marius Șumudică va continua să fie antrenorul echipei, după o întâlnire între acționarii Dan Șucu, Victor Angelescu și tehnicianul echipei.
”Marius Șumudică este antrenorul echipei Rapid!
Acționarii clubului, Dan Șucu și Victor Angelescu, împreună cu Marius Șumudică, s-au întâlnit pentru a analiza situația curentă a echipei și oportunitățile de a atinge ultimul obiectiv al sezonului.
Conducerea consideră că Marius Șumudică are un contract în vigoare, pe care trebuie să-l respecte, mai ales cât timp există șanse matematice de calificare în competițiile europene.
Eliminarea din Cupa României ne-a redus șansele de a câștiga un trofeu în acest sezon, dar mai avem cinci etape în Superligă, iar un loc 4 ne-ar putea readuce în Europa după 13 ani de absență.
Este momentul să ne unim forțele și să continuăm lupta până la final!”, se arată în comunicatul clubului.