Alexandru Mitriță (30 de ani) și Mirel Rădoi (44 de ani) au fost recompensați cu premiile pentru Jucătorul și Antrenorul lunii martie. După un an, Alex obține din nou trofeul, în timp ce Rădoi primește pentru prima dată un premiu individual în cadrul proiectului „Cei mai buni”.
Pentru premiul „Jucătorul lunii martie”, au fost nominalizați 5 fotbaliști: Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova), Louis Munteanu (CFR Cluj), Mohammed Kamara (CFR Cluj), Risto Radunovic (FCSB) și Zoran Mitrov (FC Botoșani).
Pe lista preliminară s-au mai aflat: Anzor Mekvabishvili (U Craiova), Denis Ciobotariu (Rapid), Denis Alibec (Farul), Jozef Dolny (Csikszereda).
Alexandru Mitriță a fost declarat „Jucătorul lunii”!
După un an de la primul său trofeu, Alexandru Mitriță (30 de ani) câștigă din nou un premiu în cadrul proiectului „Cei mai buni”. „Leul” din Bănie a dat lovitura exact când echipa avea nevoie! Golurile sale din martie au asigurat puncte importante pentru echipa olteană.
Mitriță a marcat singur golul victoriei cu Farul și a înregistrat o reușită spectaculoasă în meciul cu Rapid la Giulești. De asemenea, a furnizat două pase decisive în victoria clară, 3-0, împotriva U Cluj.
Mirel Rădoi, „Antrenorul lunii”
În cadrul categoriei „Antrenorul lunii”, au fost nominalizați 3 tehnicieni: Leo Grozavu (FC Botoșani), Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) și Vasile Miriuță (Poli Iași).
Lista preliminară a inclus și: Dan Petrescu (CFR Cluj) și Elias Charalambous (FCSB). Mirel Rădoi a fost câștigătorul lunii pentru toate cele trei categorii!
Averând trei victorii în patru meciuri din luna martie, șansele de a aduce titlul în Bănie devin tot mai reale. Echipa antrenată de Rădoi a învins Farul (1-0), Universitatea Cluj (3-0) și Rapid (2-1), finalizând luna pe podium.
CUM AU VOTAT CEI CINCI SPECIALIȘTI
- Ilie Dumitrescu » Louis Munteanu (CFR Cluj) – Mirel Rădoi (U Craiova)
- George Țucudean » Louis Munteanu (CFR Cluj) – Leo Grozavu (FC Botoșani)
- Raul Rusescu » Alex Mitriță (U Craiova) – Mirel Rădoi (U Craiova)
- Florin Gardoș » Louis Munteanu (CFR Cluj) – Mirel Rădoi (U Craiova)
- Florin Bratu » Zoran Mitrov (FC Botoșani) – Mirel Rădoi (U Craiova)
Cum se votează pentru „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”
Metodologia utilizată pentru determinarea câștigătorilor este simplă. Redacția face nominalizările pe baza unor statistici clare, iar apoi votează în trei categorii: cititorii, jurnaliștii din redacție și cinci specialiști, ale căror identități se schimbă lunar. Primul loc primește 5 puncte, locul 2 – 4 puncte etc. Votul redacției contează dublu.
Cuplurile jucător-antrenor care au câștigat „Cei mai buni” în aceeași lună
- august 2021 » Cristian Săpunaru – Mihai Iosif (Rapid)
- octombrie 2021 » Andrei Ivan – Laurențiu Reghecampf (Universitatea Craiova)
- mai 2022 » Marius Ștefănescu – Cristiano Bergodi (Sepsi)
- iulie 2022 » Marius Ștefănescu – Cristiano Bergodi (Sepsi)
- septembrie 2022 » Baba Alhassan – Marius Măldărășanu (Hermannstadt)
- mai 2023 » Tudor Băluță – Gheorghe Hagi (Farul)
- octombrie 2023 » Dan Nistor – Ioan Ovidiu Sabău (Universitatea Cluj)
- februarie 2024 » Albion Rrahmani – Cristiano Bergodi (Rapid)
- martie 2024 » Alexandru Mitriță – Ivaylo Petev (Universitatea Craiova)
- aprilie 2024 » Florinel Coman – Elias Charalambous (FCSB)
- august 2024 » Astrit Selmani – Zeljko Kopic (Dinamo)
- noiembrie 2024 » Daniel Bîrligea – Elias Charalambous (FCSB)
- februarie 2025 » Risto Radunovic – Elias Charalambous (FCSB)
- martie 2025 » Alexandru Mitriță – Mirel Rădoi (Universitatea Craiova)
CLASAMENT FINAL Jucătorul lunii martie 2025
1. Alexandru Mitriță |
19p |
2. Louis Munteanu |
16p |
3. Risto Radunovic |
10p |
4. Zoran Mitrov |
6p |
5. Mohammed Kamara |
1p |
CLASAMENT DETALIAT
Votul cititorilor
1. Alexandru Mitriță |
5p |
2. Risto Radunovic |
4p |
3. Louis Munteanu |
3p |
4. Zoran Mitrov |
2p |
5. Mohammed Kamara |
1p |
Votul jurnaliștilor
1. Alexandru Mitriță |
10p |
2. Louis Munteanu |
8p |
3. Risto Radunovic |
6p |
4. Zoran Mitrov |
4p |
Votul specialiștilor
1. Louis Munteanu |
5p |
2. Alexandru Mitriță |
4p |
CLASAMENT FINAL Antrenorul lunii martie 2025
1. Mirel Rădoi |
20p |
2. Leo Grozavu |
16p |
3. Vasile Miriuță |
9p |
CLASAMENT DETALIAT
Votul cititorilor
1. Mirel Rădoi |
5p |
2. Leo Grozavu |
4p |
3. Vasile Miriuță |
3p |
Votul jurnaliștilor
1. Mirel Rădoi |
10p |
2. Leo Grozavu |
8p |
3. Vasile Miriuță |
6p |
Votul specialiștilor
1. Mirel Rădoi |
5p |
2. Leo Grozavu |
4p |