Italianul a caracterizat echipa „nerazzurra” din prezent ca fiind „furioasă, flămândă, cu multă încredere”, subliniind carisma antrenorului român în fața jucătorilor.
Într-un interviu, Paolillo a dezvăluit că a prezis succesul lui Cristi Chivu ca antrenor acum un deceniu.
Previziunea lui Paolillo despre Chivu
Fostul oficial al campioanei Italiei și-a amintit de calitățile românului din perioada în care acesta era jucător: „Fantastic, mereu cu un angajament competitiv la maxim, comportament exemplar față de club. Pe teren era ferm când era necesar, dar întotdeauna gentil și educat”.
Paolillo a povestit apoi cum a anticipat viitorul lui Chivu în cariera de antrenor, împărtășind o discuție cu un prieten: „Mi-a scris după meciul cu Roma: «Îmi amintesc perfect ce mi-ai spus acum 10 ani, când Chivu s-a retras și se gândea să antreneze juniorii. Mi-ai spus: ‘Este un băiat foarte capabil și serios, sunt sigur că va deveni un mare antrenor'»”.
Acesta consideră că Chivu a adus o îmbunătățire evidentă față de sezonul anterior, condus de Simone Inzaghi: „Chivu a reușit să perceapă ce lipsea și a știut cum să adauge acel element necesar”.