




–
Ion Alexe, cel mai titrat boxer din România, a revizitat în cadrul unui interviu, în 2010, amintirile confruntărilor sale cu George Foreman și Teofilo Stevenson: „Sunt mândru că nu m-au bătut niște amatori!”
Ion Alexe, acum în vârstă de 78 de ani, este cel mai medaliat boxer din istoria României. A obținut medalia de argint la Jocurile Olimpice din '72 (Munchen) și un titlu european în '69 (București), momentele de glorie ale carierei sale în care a fost parte a lotului național vreme de un deceniu.
A concurat în categoria grea, +81 kg, unde fiecare lovitură contează enorm.

„Nu vă închipuiți cât de greu este să te menții la vârf atât de mult timp în acest sport!”, declara el în 2010, din orașul său natal, Cornu, situat pe Valea Prahovei.
Aici a povestit jurnaliștilor despre cele două confruntări memorabile: cu George Foreman (SUA), marele boxer american, care a trecut la cele veșnice, și cu Teofilo Stevenson (Cuba). Iată povestea sa, așa cum a fost relatată atunci:
Ion Alexe, despre lupta cu George Foreman: „Eram convins că voi face o minune”
Confruntarea cu americanul a avut loc la Olimpiada din Mexico City ('68), prima competiție majoră pentru amândoi boxerii. „Big George” tocmai împlinise 18 ani și deja avea un renume de invincibilitate, iar Alexe avea 22 de ani. S-au întâlnit în „sferturi”. Alexe povestește meciul ca și cum ar fi coborât recent din ring.
„Recunosc că m-a apucat o anxietate gândindu-mă că voi lupta cu Foreman. Această neliniște a început când am văzut tragerea la sorți și am picat pe partea lui de tablou”, explică el sincer.
Totuși, în timpul meciului s-a zbătut cu toată forța: „Primele două reprize am boxat foarte bine, am reușit să punctez mult. Eram convins că pot realiza o minune! Mi-a spart arcada, iar eu pe a lui, iar când am văzut gheața pe fruntea lui în colțul ringului, mi-am zis că pot să-l înving. Se mișca foarte ușor, era agil și lovit greu.”
Când m-am luptat cu el la Mexico City, Foreman nu avea încă acea musculatură pronunțată, ca în cariera sa profesională. Ulterior, a devenit un colos al ringului.
– Ion Alexe

„Mi s-a terminat energia, dar am terminat în picioare”
Însa meciul s-a schimbat în runda a treia:
„Pur și simplu, mi s-a terminat energia! Aș fi putut încerca mai multe trucuri, să mă mișc mai mult, să-l blochez, dar n-am reușit. Ultima repriză a fost complet dominată de el, dar am terminat pe picioare. Niciodată nu am regretat acea înfrângere, pentru că nu m-a învins vreun amator. Rusul care l-a întâlnit în finală a ajuns la spital, săracul! L-a zdrobit!”.

George Foreman, în ring cu Jonas Cepulis, în finala Jocurilor Olimpice din 1968/Foto: Imago Images
Ghips și finală ratată: „aveam pumnul oblojit, dar am lovit ca într-o stâncă!”
Povestea cu Stevenson are două capitole. Primul, la Jocurile Olimpice din Munchen ('72). Aici, Alexe reușește eroic să ajungă în finală, după ce, în „sferturi”, a suferit o ruptură de ligamente la degetul mare al mâinii drepte în meciul cu un sportiv din RDG! Ulterior, în semifinale, l-a învins pe suedezul Thomsen, „aveam pumnul oblojit, dar am lovit ca într-o stâncă!”, dar a fost nevoit să se oprească înainte de finala olimpică.
„Am fost oprit la controlul medical. Brațul meu se umflase, se învinețise și medicii m-au trimis direct la sala de operație pentru ghips”, spune Alexe cu tristețe, referindu-se la finala ratată în fața lui Stevenson.

„Stevenson domina perfect o lovitură: directa de dreapta. Dacă te lovea, erai pierdut!”
Viața l-a adus din nou față în față cu Stevenson după doar un an, la “Centura de Aur” de la București ('73). Alexe povestește:
“La fel ca și cu Foreman, am avut un început bun în primele două reprize, dar în ultima rundă, după ce Stevenson a reușit câteva lovituri puternice, antrenorul meu s-a grăbit să arunce prosopul, abandonând meciul. Mă lăsasem pe vine în colțul ringului, dar aș fi putut continua. Cei din echipă erau îngrijorați de un KO, care mi-ar fi afectat participarea la Europenele din câteva luni. Îmi amintesc că ne-am lovit cap în cap din greșeală și ne-a început să ne curgă sângele. Arbitrul m-a trimis pe mine la colț pentru îngrijiri, având în vedere că sângele lui Stevenson nu era vizibil din cauza culorii pielii și a transpirației.”
Interesant este că trei înfrângeri fac parte din palmaresul acestui mare campion. Omul acesta, colosal dar modest, abordează aceste eșecuri cu o frază simplă: “Aș fi fost supărat dacă m-ar fi învins niște amatori. Dar așa, sunt mândru că am luptat cu marile forțe ale boxului mondial”.
Foreman era mai complet decât Stevenson. De aceea, americanul a avut succes la profesioniști, în timp ce cubanezul a rămas cu palmaresul amator.
„Am auzit că mi-ar fi fost teamă să lupt împotriva lui Stevenson în finala olimpică de la Munchen și că m-aș fi dat accidentat. Asta este o neadevărată, deoarece o astfel de ocazie apare o dată în viață și nu poți risca să o lași să treacă. Lupți până la capăt!”

Ion Alexe, singurul român care s-a bătut cu George Foreman, foto: Arhiva GSP
8.000 de euroa fost recompensa lui Ion Alexe pentru medalia de argint obținută în '72: “Am cheltuit-o cu familia într-o vacanță de neuitat la mare”
Conflict cu o grupare la Săftica
Poveste interesantă din începutul anilor '70. Echipa națională de box se îndrepta spre cantonamentul de la Snagov, dar, în drum, la Săftica, s-au trezit cu o bicicletă aruncată în autocar!
Alexe: „Când a văzut bărbatul cu cine are de-a face, a fugit, dar a uitat-o pe soția lui! Am luat-o prizonieră! S-a întors cu toată familia, cu furci, și a început o bătaie ca-n filme. Era ceață deasă, iar unul, Kovaci, un tip mai robust, l-a lovit pe Stanef de la „pană”, iar acesta a fost doborât! Pe țigani i-au adus apoi la anchetă la Snagov, iar șoferul nostru, cu aprobatul plutonierului, a încercat să-l lovească pe unul dintre ei. A lovit însă doar zidul, căci țiganul a eschivat și a ieșit cu un ghips frumos!”.
GEORGE FOREMAN
- campion olimpic: '68
- inclus în topul celor mai buni 25 de boxeri din istorie
- deținător al titlului mondial la profesioniști: '73-'74, '94-'97
- palmares la profesioniști: 76 de victorii (68 prin KO)/5 înfrângeri
TEOFILO STEVENSON
- campion olimpic: '72, '76, '80
- campion mondial amatori: '74, '78, '86