Am fost surprins de comentariile lui Mircea Lucescu referitoare la Răzvan Marin, care au afectat și imaginea lui Nicolae Stanciu. De ce să critici oameni care au fost parte din echipă la începutul carierei tale ca selecționer, când aveai nevoie de ei?!
Este greu de înțeles și chiar de acceptat, mai ales în zilele noastre, când orice mijloc este justificat de scop.
Până la un punct, pot să-l înțeleg pe selecționer. La 80 de ani, cu o carieră remarcabilă, nu mai vrea să răspundă nimănui. Se observă și în întâlnirile cu presa, când devine brusc iritat și pleacă fără a răspunde întrebărilor.
Când apare în fața jurnaliștilor, pare mai degrabă să discute cu publicul, nu cu cei din presă. Acasă, poate să spună „nu am timp!”, dar ca selecționer, nu are această opțiune.
Fanii, de exemplu, aveau întrebări despre deciziile sale, cum ar fi de ce nu a folosit anumiți jucători. Voiau răspunsuri, iar, din păcate, presa era singurul canal prin care aceste explicații puteau fi oferite. Dar aceasta este o altă poveste.
Referitor la Răzvan Marin și Nicolae Stanciu, mă întreb dacă deciziile lui Mircea Lucescu au fost corecte. Este adevărat că ambii jucători aveau o performanță în declin. Anii, experiențele și schimbările de echipe lasă urme.
Chiar și așa, sunt de acord că era nevoie de noi jucători în echipă. Dar a declara că vrei o despărțire elegantă, urmată de critici publice, nu mi se pare deloc corect.
Cred că discursul lui Mircea Lucescu ar fi fost diferit dacă echipa nu ar fi câștigat în fața Austriei. Chiar dacă, poate, nu se lasă influențat de orgoliu. Ultimul exemplu a fost clar: „Victoria cu Austria este merituoasă, atât pentru mine, cât și pentru jucători!”.
Își dorește să arate că el este cel care decide totul, iar acest lucru să fie clar pentru toată lumea. De parcă cineva ar avea îndoieli în acest sens.
Mircea Lucescu are dreptul să decidă cine este convocat, cine joacă, cât și în ce condiții. Asta este normal și indiscutabil. Dar, așa cum a subliniat Răzvan Marin, era mult mai elegant să comunice aceasta direct.
Nu să facă anunțuri publice după ce a lăsat impresia că a fost ținut pe tușă doar pentru a-l exclude din echipă. Asta a fost o abordare neplăcută. Adrian Porumboiu a menționat că în fotbalul românesc ne atacăm unii pe alții. Din păcate, aceasta este o problemă generală.
Cred că Mircea Lucescu, cu experiența sa, ar fi putut gestiona mai bine această situație, găsind o modalitate să transmită jucătorilor mesajul că trebuie să schimbe ceva.
Unde a greșit el, de fapt? Când a continuat să-i folosească, deși aveau probleme? Sau acum, când îi critică public? Nu cred că a câștigat ceva din această abordare. Uneori, chiar și când câștigi, poți pierde din altă perspectivă. Timpul ne va arăta adevărul.
