„Cine sunt cei doi jucători care le vor fi adversari ‘câinilor’ în această primăvară”

Home » „Cine sunt cei doi jucători care le vor fi adversari ‘câinilor’ în această primăvară”

După egalul înregistrat între Sepsi și CFR Cluj, cu 1-1, Dinamo s-a calificat matematic în play-off-ul Superligii, revenind astfel după o pauză de 8 ani.

Pentru „câini”, aceasta va fi a treia prezență în istorie în runda finală între ultimele șase echipe, având în vedere sezonul regulat, după edițiile din 2015-2016 și 2016-2017, primele care au implementat sistemul de play-off și play-out.

Dinamo revine în play-off, după opt ani

În sezonul 2015-2016, primul în urma modificării formatului competițional, Dinamo a încheiat sezonul regular pe locul al doilea, cu trei puncte în spatele celor de la Astra Giurgiu. În play-off, echipa alb-roșie nu a mai fost competitivă pentru titlu, terminând pe locul al patrulea (2 victorii, 6 remize și 2 înfrângeri), fiind depășită de Astra, FCSB și Pandurii.

În sezonul următor, după ce au ajuns în play-off la limită, sub conducerea lui Cosmin Contra, jucătorii din „Ștefan cel Mare” au sperat în continuare la titlu până în ultima etapă. În final, Dinamo a terminat pe ultima treaptă a podiumului, după Farul și FCSB. Au reușit să câștige 5 meciuri în play-off, remizând alte patru și având o singură înfrângere.

Ulterior, „câinii” nu au mai reușit să se califice în play-off. Ce a urmat? Un declin constant. De la un play-out câștigat cu autoritate, la evitarea cu greu a locurilor de baraj, și în cele din urmă la lupta în zona de retrogradare a ierarhiei. Inevitabil, Dinamo a retrogradat în sezonul 2021-2022.

După un singur sezon de dificultăți în liga a doua, „câinii” au revenit, iar în sezonul de întoarcere, au reușit să evite retrogradarea în ultimul moment.

FCSB - Dinamo

Acum, Dinamo a avut un sezon peste așteptări și se pregătește pentru o primăvară plină de derby-uri. FCSB, Rapid, Craiova, U Cluj și CFR Cluj sunt celelalte echipe calificate în play-off.

De la ultima apariție în play-off, multe s-au schimbat la Dinamo. Pe 13 mai 2017, „câinii” au umplut stadionul Ștefan cel Mare, având speranțe de titlu după o așteptare de un deceniu. Au jucat împotriva celor de la Astra, în timp ce meciurile Viitorul – CFR Cluj (1-0) și FCSB – CSU Craiova (3-0) aveau loc în același timp. Titlul a fost câștigat de echipa de pe malul Mării Negre.

Meciul Dinamo – Astra s-a încheiat la egalitate, cu 1-1. Alex Ioniță a marcat în minutul 32, iar Adam Nemec a egalat cu nouă minute înainte de final.

Dinamo – Astra Giurgiu 1-1, 13.05.2017, echipa „câinilor”:

Dinamo (4-3-3): Penedo – Romera, Nedelcearu, Dielna, St. Filip – Mahlangu, Busuladzic, Palic – Bumba, Nemec, Nistor
Rezerve: Cerniauskas – Maric, Oliva, P. Petre, D. Popa, Rivaldinho, I. Șerban
Antrenor: Cosmin Contra

Dintre jucătorii listați, doi evoluează în prezent în Superligă: Dan Nistor și Daniel Popa. Mai mult, Dinamo se va confrunta în play-off cu aceștia, jucând pentru U Cluj și FCSB.

În perioada respectivă, Ionuț Negoiță era finanțatorul echipei, iar aceasta evolua pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare 7-9. Meciul a fost considerat de fani ultima apariție pe această arenă, fiind așteptată demolarea stadionului după finalizarea sezonului respectiv. Astăzi, aproape 8 ani mai târziu, stadionul este încă activ, fiind locul unde au evoluat jucători legendari precum Florea Dumitrachce, Dudu Georgescu sau Gigi Mulțescu.

De asemenea, suporterii au smuls scaune din peluză la acel meci, păstrându-le ca suveniruri, la sugestia lui Ionel Dănciulescu. După meci, cei de la CS Dinamo au efectuat un inventar – 325 scaune rupte, iar echipa a fost obligată să plătească despăgubiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Depunere minimă 20 RON, pariu eligibil cu cotă 1,50, rulaj x3, valabil 30 de zile de la acordare.

Bonusul se acordă doar conturilor noi Betano, până la 1.000 lei, plus alegerea între 125 rotiri gratuite sau pariu gratuit de 30 lei.

Bonus în trei pași, rulaj x35, mize maxime impuse, câștig limitat, activare în 5 zile. Rotiri gratuite fără rulaj, dar cu câștig maxim retragibil.

Valabil doar pentru conturi noi, cu depuneri de min. 50 RON. Bonus valabil 7 zile, rulaj 35x.

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.