– 15 martie 2025, 21:25 / 15 martie 2025, 21:39
Prima reuniune a Campionatului Național de Înot – Etapa Regională pentru copii de 10-11 ani, ce ar fi trebuit să aibă loc la Izvorani, a fost amânată din cauza unei posibile amenințări cu bombă. Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a anunțat că a fost vorba despre o alarmă falsă.
În perioada 15-16 martie, Izvorani, Târgu Mureș și Bacău sunt localitățile care găzduiesc etapele regionale pentru tinerii înotători de 10-11 ani. Totuși, competiția din Complexul Olimpic Izvorani a fost amânată din cauza unei situații rare, mai ales în competițiile pentru juniori.

Alarmă falsă la Izvorani: competiția se va desfășura duminică
Poliția a primit un apel referitor la o posibilă amenințare cu bombă în complexul din Izvorani, iar autoritățile au intervenit prompt, evacuând toate persoanele aflate în incinta bazinului.
400de copii au fost evacuați împreună cu însoțitorii lor
După ce au fost efectuate verificări, s-a stabilit că a fost o alarmă falsă, însă competiția nu a mai fost reluată.
„Siguranța sportivilor, antrenorilor, oficialilor și spectatorilor este o prioritate absolută pentru Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.
Mulțumim sportivilor, antrenorilor, părinților, arbitrilor și tuturor participanților pentru înțelegere și calm, precum și autorităților pentru profesionalismul în gestionarea situației”, a transmis Federația pe rețelele sociale.
Conform comunicatului, competiția regională de la Izvorani se va desfășura duminică, 16 martie, în două sesiuni: prima sesiune de la 8 la 12:30, pentru înotătorii de 10 ani, și a doua de la 13 la 17:30, pentru cei de 11 ani.
Se vor desfășura patru probe duminică: 200 m liber masculin și feminin, precum și 200 m mixt masculin și feminin.
„Federația Română de Natație și Pentatlon Modern se angajează să organizeze competițiile în cele mai bune condiții și asigură toți participanții că măsurile de siguranță vor rămâne o prioritate”, a concluzionat Federația.