„Concurența pentru acel post este foarte mare”

Home » „Concurența pentru acel post este foarte mare”

– Publicat sâmbăta, 11 octombrie 2025, 21:20 / Actualizat sâmbăta, 11 octombrie 2025, 21:20

Probleme persistente în vestiarul lui Real Madrid. După nemulțumirile exprimate de Rodrygo și Vinicius privind timpul redus de joc sub conducerea lui Xabi Alonso, acum este rândul altui brazilian să se simtă nedreptățit.

Programul complet al etapei #9 din La Liga

Odată cu sosirea lui Xabi Alonso la conducerea echipei Real Madrid, câțiva dintre jucătorii vedetă au avut parte de mai puține minute de joc comparativ cu perioada când antrenor era Carlo Ancelotti.

Rodrygo și Vinicius au fost principalii afectați, existând chiar speculații că ar putea părăsi „Santiago Bernabeu”. Totuși, situația lor pare să se fi stabilizat recent, având parte de mai multe apariții, iar lucrurile încep să revină la normal.

Însă, atmosfera din vestiarul „galacticilor” nu s-a îmbunătățit complet, deoarece și Endrick (19 ani) a început să se simtă nemulțumit.

Endrick nu a jucat niciun minut pentru Real Madrid în actualul sezon. Xabi Alonso: „Va trebui să aștepte, va veni și timpul lui”

De când Xabi Alonso a preluat rolul de antrenor, Endrick nu a fost folosit deloc. Ultima sa apariție oficială a fost pe 18 mai, într-un meci cu Sevilla, câștigat de echipa madrilenă cu 2-0, sub conducerea lui Carlo Ancelotti.

În acea partidă, Endrick a suferit o accidentare care l-a ținut pe margine până la sfârșitul lunii septembrie.

După ce a revenit în lot, el a fost convocat la ultimele cinci meciuri, dar nu a jucat nicio secundă. Potrivit presei din Spania, tânărul fotbalist simte că este nedreptățit, iar discuțiile despre o posibila despărțire de vicecampioana La Liga au început să acorde amploare, similar cu colegii săi.

Final de drum pentru Endrick la Real Madrid? Xabi Alonso a dat răspunsul: „E o competiție prea mare pe acel post”

Xabi Alonso a respins speculațiile legate de plecarea lui Endrick. Antrenorul spaniol a menționat că, într-adevăr, concurența în cadrul echipei este ridicată, în special în atac, dar fiecare jucător va avea oportunități, iar Endrick este un talent pe termen lung.

Există multă competiție acum, atât pe postul său, cât și în alte zone. Acest lucru este pozitiv, deoarece ne oferă opțiuni în caz de accidentări.

Endrick dispune de calități remarcabile. Este un marcator instinctual, are finalizări puternice și pase excelente. Înțeleg că nu este mulțumit acum, dar va veni și momentul lui. Cred în el și mizez pe abilitățile sale pe termen lung. Plecarea lui nu se pune în discuție.

Xabi Alonso despre Endrick

Endrick a ajuns pe „Santiago Bernabeu” în vara anului 2024 și, de atunci, a disputat 37 de meciuri pentru Real Madrid, reușind să marcheze șapte goluri și să ofere o pasă de gol.

În sezonul 2025/2026, el a preluat numărul „9” al echipei.

Clasamentul din La Liga:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Depui minimum 50 RON pentru a primi bonusul. Free Spins disponibile doar pe Shining Crown. Bonusul și câștigurile din rotiri trebuie rulate conform cerințelor în 7 zile.
Doar pentru clienți noi din România. Depunere minimă 50 RON. Rulaj 8x în 14 zile. Cota minimă 1.65. Skrill și Neteller nu sunt eligibile.
Rulaj x35 pentru bonus și x40 pentru câștiguri din rotiri gratuite. Depunere minimă 100 RON. Valabil 7 zile, rotirile expiră în 2 zile.

Bonusul include 100 rotiri gratuite fără depunere, până la 3000 LEI la primele 3 depuneri, retrageri instant până la 2000 LEI.

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.