Siyabonga Ngezan (27 de ani) a fost chemat de selecționerul Hugo Broos, joi, la naționala Africii de Sud pentru meciurile împotriva Lesotho (21 martie) și Benin (25 martie), în cadrul preliminariilor CM 2026.
Duel între Ngezana și Kiki în preliminariile CM 2026
Ngezana a devenit o figura constantă în echipa lui Hugo Broos începând din vara anului trecut, odată cu câștigarea campionatului cu FCSB.
Cei mai buni jucători ai FCSB care vor fi convocați la echipele naționale în luna aceasta
Mihai Stoica a anunțat recent și ceilalți jucători de la FCSB ce urmează să fie chemați la selecționatele naționale pentru meciurile din a doua parte a lunii martie.
“Nu știu dacă e din fericire sau din contră, dar mulți jucători vor pleca după prima etapă din play-off. Probabil vom juca duminică. Noi preferăm să jucăm luni, dar nu cred că cei de la Federația Română de Fotbal vor accepta.”
„Pe lângă jucătorii care ar putea fi chemați la naționala României, care vor fi 4, 5, poate 6, pot dezvălui în premieră că Dawa este convocat la echipa națională a Camerunului.”
„Încă nu am primit nicio notificare, dar este foarte probabil ca Ngezana să fie chemat la naționala Africii de Sud. Risto Radunovic va merge cu siguranță la naționala Muntenegrului, iar Kiki la naționala Beninului. Avem și tineri talentați care se antrenează, iar echipa de la academie va fi mult mai numeroasă.”