Arsenal a câștigat în fața lui Manchester United, scor 1-0, în primul derby al sezonului din Premier League, disponibil exclusiv pe VOYO.
Fază controversată în meciul Manchester United – Arsenal: „Jucătorul nu îl deranjează”
„Tunarii” și-au asigurat victoria grație reușitei lui Calafiori din minutul 13, care a venit după o fază disputată.
Fundașul italian a introdus mingea în poartă din apropiere, profitând de o respingere slabă a portarului Bayindir.
Totuși, în acel moment, Manchester United a susținut că a fost un fault asupra turcului din partea lui Saliba. VAR-ul nu a confirmat această observație, astfel că golul a fost validat.
Participanții din emisiunea Play on Sport (VOYO) au discutat faza golului marcat de echipa lui Arteta.
Răzvan Raț: Ce pot să zic, să vedem cine se împinge în el, că jucătorul lui Arsenal nu are un impact asupra lui.
Costin Ștucan: Aici Saliba îi dă peste mână, îi îndepărtează mâna, parcă îi spune ‘pleacă de aici'. Observi cum îi smulge mâna de parcă ar fi o antenă.
Costel Pantilimon: Apropo, regula celor opt secunde (n.r. portarul are voie să țină mingea în mână doar opt secunde) se aplică în continuare, însă regula care interzice atingerea portarului în careul de șase metri se mai aplică? În unele liguri, un astfel de contact nu este permis, eu consider că este fault.
Florin Gardoș: Eu cred că nu este fault, nu îi ridică mâna, mie nu mi se pare.
Costel Pantilimon: Într-adevăr, astfel de situații nu sunt sancționate cu fault în Anglia; în alte competiții, cum ar fi Italia, ar fi fost considerat fault.
Răzvan Raț: De aceea jucăm în Anglia. Teoretic, ar putea fi fault, dar dacă era o suspiciune dublă, probabil că ar fi fost revizuit de VAR.
Manchester City, Sunderland, Tottenham, Liverpool, Nottingham Forest și Arsenal sunt echipele care au debutat cu o victorie în noul sezon al Premier League.