Costin Ștucan, Cătălin Oprișan și Răzvan Raț vă așteaptă de la ora 20:00 pe VOYO, înainte de meciul naționalei U21 a României!
Selecționata U21 a României, sub conducerea lui Daniel Pancu, va juca două partide amicale în luna martie. Prima va avea loc în deplasare, contra Portugaliei, iar a doua se va desfășura împotriva Olandei U21 (marți, 25 martie, ora 19:30).
Cu o jumătate de oră înainte de începutul meciului, jurnaliștii Costin Ștucan și Cătălin Oprișan, împreună cu fostul internațional Răzvan Raț, vor discuta despre tinerii tricolori într-o emisiune transmisă live pe VOYO.
Naționala de tineret a României a reușit în octombrie anul trecut să obțină calificarea la EURO U21 din Slovacia, urmând să participe pentru a patra oară consecutiv la un turneu final de campionat european de tineret.
După cele două meciuri de pregătire cu Portugalia U21 și Olanda U21, tinerii jucători se vor pregăti pentru turneul european. Selecționata lui Pancu face parte din Grupa A, alături de Spania, Slovacia și Italia.
Lotul convocat de selecționerul Daniel Pancu
PORTARI: Otto Hindrich (CFR Cluj), Alexandru Roșca (Dinamo), Vlad Rafailă (US Lecce / Italia);
FUNDAȘI: Darius Oroian (Sepsi OSK), Dan Sîrbu (Farul Constanța), Cristian Ignat (Rapid), Matteo Duțu (AC Milan / Italia), Ümit Akdağ (Toulouse FC / Franța), Matei Ilie (CFR Cluj), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite), Andrei Borza (Rapid);
MIJLOCAȘI: Constantin Grameni (Rapid), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Cristian Mihai (UTA Arad), Alexandru Musi (FCSB), Cătălin Cîrjan (Dinamo), Rareș Ilie (Catanzaro / Italia), Ianis Stoica (FC Hermannstadt), Andrei Gheorghiță (FCSB), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova);
ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Ionuț Cojocaru (Farul Constanța).