Am urmărit întreaga conferință de presă susținută de Mihai Rotaru și Mario Felgueiras, în care s-a confirmat din nou că, la Universitate, antrenorii trebuie să ardă la intensitate maximă în intervale scurte.
Mirel Rădoi a părăsit Universitatea Craiova într-un moment în care situația părea, după ani de incertitudine, aproape stabilă. Echilibrul se observa în joc, în vestiar și în rezultate. Cu toate acestea, exact când lucrurile păreau să decurgă conform planului, antrenorul care a condus echipa către cel mai bun parcurs european din ultimii patru ani a anunțat că se simte epuizat emoțional.
Serios, Mirel? Epuizat în momentul în care ești pe val, ai o echipă competitivă și publicul te susține? E greu de crezut că cineva obținut dintr-un fotbal al presiunilor intense, cu tensiuni pe teren, cedează tocmai acum. Adevărul pare să fie diferit. Nu este vorba de emoții, ci de dinamica puterii.
Rotaru, patronul care urmărește perfecțiunea
În conferința de presă, Mihai Rotaru a avut o atitudine ciudată de calm și frustrare. Un om care simte că are o echipă promițătoare, dar care nu mai știe cum să o aducă la excelență.
A afirmat fără ezitare: „La Craiova nu va fi niciodată liniște. M-am săturat, vreau titlu!” Aceasta este esența. Rotaru nu mai are răbdare, nu mai vrea planuri pe termen lung, vrea trofee acum, rapid, fără a se preocupa de cine va avea de suferit. În spatele discursului său politicos despre regrete și mulțumiri, se simte o presiune constantă, o atmosferă tensionată într-un club care trăiește din ambiție, nu din strategie.
Rotaru crede că doar prin intensitate poate echipa să evolueze. Totuși, din cauza acestei intensități, riscă să piardă tot.
Gesturile lui Mirel Rădoi din cadrul meciului Universitatea Craiova – Rapid.
Vestiarul, linia invizibilă
Adevărul se ascunde adesea în locuri inaccesibile camerelor. Rădoi nu a fost un antrenor care să accepte compromisuri, iar Craiova este un club în care influențele vin din multe direcții: jucători favorizați, lideri de vestiar care comunică eficient cu patronul, și alianțe fragile care se formează și se destramă în funcție de rezultate.
„Epuizarea emoțională” poate fi un mod diplomat de a spune că nu mai poate face față acestei atmosfere. Dacă aşa stau lucrurile, este de admirat că a ales să plece. Totuși, este trist că a fost nevoit să facă acest lucru.
O echipă cu inimi pasionale, dar fără stabilitate
Craiova este, de mult timp, un paradox: cea mai iubită echipă din provincie, capabilă să umple un stadion doar prin pasiune, dar și una dintre cele mai instabile din prima ligă. Aici, acolo unde alții își construiesc identitatea în liniște, totul se manifestă intens, sub privirile publicului.
Și o spun ca cineva care și-a petrecut întreaga copilărie pe „Centralul” din Bănie. „La Craiova nu va fi niciodată liniște”, a spus Rotaru. Aceasta este, poate, cea mai sinceră afirmație a carierei sale. Totodată, este o condamnare grea. Fără o dozare de liniște, nu se poate construi nimic durabil.
Rotaru promite să aducă un antrenor străin, cu un stil diferit, o altă abordare. Dar, indiferent de naționalitate, problema rămâne aceeași: modul în care clubul percepe ideea de „proiect”. Craiova nu are nevoie de un magician, ci de un arhitect. De cineva care să dezvolte, nu doar să repare.
Până atunci, echipa rămâne prinsă în același blestem: aproape de glorie, dar niciodată suficient de calmă pentru a o atinge. Mirel Rădoi a plecat. Rotaru continuă. Craiova își continuă parcursul.
Dar sentimentul general este același: în toată această pasiune, lipsește un element esențial: liniștea necesară pentru a construi. Poate că, în cele din urmă, tocmai din lipsa acestei liniști s-a născut mitul echipei. Craiova nu învață să fie fericită, ci să ardă.
