Al Nassr, echipa care îl are în componență pe Cristiano Ronaldo, s-a calificat în finala Supercupei Arabiei Saudite printr-o victorie cu 2-1 în fața campioanei Al-Ittihad. Meciul a avut loc în Hong Kong, iar Ronaldo a fost din nou un jucător decisiv.
Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de primul trofeu în Arabia
Formația antrenată de Juan Jesus a început meciul într-o notă pozitivă, Sadio Mane reușind să marcheze în minutul 10. După șase minute, olandezul Bergwijn a adus egalarea pentru Al-Ittihad, dar desfășurarea jocului s-a schimbat în repriza a doua.
Ronaldo a pornit pe flancul drept și i-a oferit o pasă excelentă lui Joao Felix, care a reușit să înscrie golul decisiv. Deși portughezul a mai avut o reușită, aceasta a fost anulată după o analiză VAR din cauza unui fault anterior.
Deși Mane a primit cartonașul roșu în minutul 25, Al Nassr a reușit să se apere eficient și să obțină o calificare spectaculoasă. În tabăra adversă, Karim Benzema a fost titular, iar echipa antrenată de Laurent Blanc a fost eliminată din competiție.
Finala se va disputa împotriva câștigătoarei dintre Al Ahli și Al Qadisiya, partida fiind programată pentru mâine, de la ora 15:00 (ora României), pe Hong Kong Stadium.