Cum a fost numit Andrei Rațiu de presa din Spania, după ce a devenit ținta dorinței celor de la Napoli

Home » Cum a fost numit Andrei Rațiu de presa din Spania, după ce a devenit ținta dorinței celor de la Napoli

Potrivit expertului în transferuri Ekrem Konur, Napoli este dispusă să investească 10 milioane de euro pentru a-l aduce pe Rațiu în Serie A. 

Valoarea de piață a jucătorului român este estimată la 4 milioane de euro, conform Transfermarkt.

Andrei Rațiu, considerat „senzația sezonului” în presa din Spania

În acest sezon, Andrei Rațiu a participat la 10 meciuri pentru Rayo Vallecano, reușind să marcheze un gol și să ofere un assist.

Echipa se află pe locul 12 în LaLiga, iar aportul fundașului român la performanțele echipei a fost apreciat. 

UnionRayo, o publicație dedicată clubului madrilen, l-a caracterizat pe Rațiu ca „una dintre senzațiile echipei”.

„Andrei Rațiu a fost una dintre revelațiile echipei în acest sezon datorită jocului său excelent, atât pentru Rayo, cât și pentru echipa națională”, au menționat jurnaliștii spanioli.

Andrei Rațiu, printre cei mai buni fundași dreapta din Europa

După ce a avut prestații remarcabile la EURO 2024, Andrei Rațiu a lăsat o impresie puternică și în La Liga, jucând pentru Rayo Vallecano. El a fost inclus în echipa lunii octombrie din Spania.

De asemenea, platforma Who Scored l-a plasat pe Rațiu în top 5 cei mai buni fundași laterali din Europa, în spatele lui Achraf Hakimi (PSG), Jonathan Clauss (Nice), Dodo (Fiorentina) și Giovanni Di Lorenzo (Napoli).

”Este un expert și o forță în flancul drept al lui Rayo și unul dintre jucătorii de bază ai lui Inigo Perez. Românul a acumulat 800 de minute în nouă meciuri, fiind titular în toate. Până acum a marcat un gol împotriva Osasunei și a furnizat un assist, evidențiind atât calitățile sale defensive, cât și cele ofensive. Viteza este unul dintre atuurile sale. Este rapid ca un fulger, având un record de 35,5 km/h.”

Atletico Madrid este printre echipele interesate, la fel ca și alte cluburi din Premier League, Bundesliga și Serie A. Rayo consideră că Rațiu este esențial pentru viitorul echipei, deținând 50% din drepturile sale, restul fiind la Villarreal. Rațiu a debutat în Primera într-un meci pe Bernabeu, unde a reușit să-l oprească pe Vinicius.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Bonusul se acordă doar conturilor noi Betano, până la 1.000 lei, plus alegerea între 125 rotiri gratuite sau pariu gratuit de 30 lei.

Depunere și pariu de minimum 20 RON, cotă min. 1.50, rulaj X3 al pariului gratuit în 30 de zile.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 40x depunere + bonus. Retragere max. 5x bonus. Rotirile gratuite fără rulaj, max. retragere 500 RON.

Bonusul include 100 rotiri gratuite fără depunere, până la 3000 LEI la primele 3 depuneri, retrageri instant până la 2000 LEI.

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.