Un grup de fani ai Dinamo Kiev și-a exprimat nemulțumirea față de fundașul central al naționalei Ucrainei și al lui PSG, Illya Zabarnyi, după ce acesta a fost văzut dând mâna cu portarul rus Matvey Safonov.
Paris Saint-Germain, clubul unde activează ambii fotbaliști, a publicat un videoclip în care Zabarnyi se află pe un avion și își salută colegii. Unul dintre jucători purta două inele, similar cu portarul, ceea ce a generat speculații că ar fi vorba despre Safonov. Clipul a fost șters rapid de pe contul clubului.
Reacția ultrașilor de la Dinamo Kiev: „Explică-te sau te vom trage la răspundere”
Cei mai pasionați fani ucraineni nu au putut ignora acest incident, având în vedere conflictul prelungit cu Rusia. Pe pagina de Facebook a ultrașilor a fost postat un mesaj adresat lui Zabarnyi: „Illya Zabarnyi, explică-te sau te vom trage la răspundere!”.
Alți suporteri și-au exprimat indignarea în comentarii:
-
„Cere-ți scuze imediat!”
-
„Cum poți să dai mâna cu dușmanul?!”
-
„Nu trebuia să îl salutezi”
Antrenorul principal al lui Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a subliniat că Safonov și Zabarnyi acționează în afara contextului politic, interacționând strict în scopuri profesionale.

Zabarnyi, jucând pentru Ucraina // foto: Imago Images
Zabarnyi a fost crescut de Dinamo Kiev, echipă la care a evoluat până în 2023, când a fost transferat la Bournemouth pentru suma de 33 de milioane de euro. A fost promovat la echipa mare de Mircea Lucescu, selecționerul României, la doar 18 ani. La PSG a ajuns în vară pentru 63 de milioane.
Până acum, a disputat 14 meciuri și a marcat un gol pentru francezi. La 23 de ani, are deja 54 de meciuri și 3 goluri pentru echipa națională.