
Daniel Pancu (48 de ani) este noul antrenor al CFR Cluj! Părțile au ajuns la un acord.
La o săptămână după înlocuirea lui Andrea Mandorlini, CFR Cluj a decis asupra numelui antrenorului care îi va lua locul italianului.
CFR Cluj, acord de principiu cu Daniel Pancu
Este vorba despre Daniel Pancu, fost selecționer al echipei naționale U21. Informația a fost confirmată de surse de încredere, care menționează că „părțile au convenit, Pancu fiind încurajat de lotul numeros pe care îl va avea la dispoziție”.
Se preconizează ca Pancu să fie pe banca tehnică a CFR-ului începând cu următoarea partidă din campionat, vineri, împotriva lui Dinamo!
În ultima confruntare, vișiniii au suferit o înfrângere cu 0-2 în fața celor de la Farul, sub atenta coordonare a lui Ovidiu Hoban și Laurențiu Rus, care au preluat temporar conducerea echipei.
Pancu a încheiat colaborarea cu FRF pe 30 iunie 2025, după turneul final al Campionatului European U21, unde a reușit să califice echipa, dar a înregistrat trei înfrângeri: 0-1 cu Italia, 1-2 cu Spania și 1-2 cu Slovacia.
Pancu va prelua o echipă aflată într-o situație critică, CFR acumulând doar 13 puncte în primele 14 etape și aflându-se în zona locurilor de baraj. Distanța față de echipa din zona de play-off, Oțelul Galați, este de șase puncte.
Știrea este în curs de actualizare