Dinamo a început play-off-ul cu un eșec pe terenul lui CFR Cluj, cu scorul de 1-3. Echipa pregătită de Zeljko Kopic se concentrează acum asupra derby-ului cu FCSB, programat duminică, pe Arena Națională, de la ora 20:30.
În absența lui Darius Olaru, acesta a fost întrebat despre importanța derby-ului, iar căpitanul de la FCSB a oferit un răspuns deschis.
“Dacă m-ați fi întrebat la începutul sezonului, nu m-aș fi așteptat să ajungem în play-off.”
“Cred că au un grup unit, un antrenor care îi organizează foarte bine și au muncit din greu pentru a ajunge aici. Această performanță merită apreciată. Sperăm totuși să menținem tradiția și să câștigăm și duminică.”, a comentat Darius Olaru.
“Nu există așa ceva”. Darius Olaru răspunde criticilor
Darius Olaru își continuă recuperarea după accidentarea suferită la umăr în timpul cantonamentului din iarnă.
Căpitanul de la FCSB a fost supus la două intervenții chirurgicale, iar șansele de a mai juca în acest sezon sunt foarte reduse.
“Eram într-o perioadă bună, dar astfel de evenimente nu le putem controla și așa a fost să fie. Chiar dacă mulți mi-au spus că am avut ghinion să mă accidentez într-un meci amical, pentru mine nu există așa ceva. Dacă m-aș accidenta la antrenament, aș încerca să dau 100% la antrenament, la meci amical, indiferent de situație.”, a declarat Darius Olaru, oferind și detalii despre cea de-a doua operație pe care a avut-o.
“Am avut și deviație de sept la nas și de mai bine de 2-3 ani trebuia să fac această operație. Am zis că, având acum timp, ar fi bine să rezolv și asta, să mă simt ca nou. Intervenția de la umăr mi s-a părut mai dificilă, deși prima săptămână după operația la nas a fost mai greu de suportat, deoarece trebuia să îmi curăț nasul.”, a explicat jucătorul.