David Popovici, o nouă reacție după abandonul forțat din competiția de 100 de metri liber

Home » David Popovici, o nouă reacție după abandonul forțat din competiția de 100 de metri liber

După vestea tristă, înotătorul de 20 de ani a dorit să transmită un mesaj de mulțumire tuturor susținătorilor care au venit la Otopeni pentru a-l vedea în competiție.

„Astăzi, ar fi trebuit să particip în finala de 100m liber, una dintre probele mele preferate… însă, din păcate, durerile de spate m-au împiedicat să intru în apă. A fost o decizie dificilă, dar necesară. Uneori, cel mai curajos lucru pe care îl poți face ca sportiv este să știi când să spui ‘stop', ca să ai grijă de trupul tău și de parcursul tău pe termen lung.

Chiar dacă a fost greu să privesc cursa de pe margine, am rămas cu inima plină datorită vouă. Nu am dorit să-i dezamăgesc pe copiii care au venit să mă susțină, astfel că am petrecut câteva momente cu ei.

Mulțumesc tuturor pentru sprijin și înțelegere – voi reveni mai puternic!”, a transmis David Popovici pe rețelele de socializare.

Patrick Sebastian Dinu, campion la 100 m

Patrick Sebastian Dinu (CSM Constanţa) a câștigat titlul de campion, înregistrând un timp de 48 sec 70/100 în finală.

CS Dinamo a obținut sâmbătă trei titluri naționale, prin Daria Măriuca Silișteanu (50 m spate feminin), Daria Asaftei (100 m bras feminin) și Rebeca Jasmine Veress (400 m mixt).

CSA Steaua a câștigat două titluri, prin Rebecca Aimee Diaconescu (100 m liber) și Robert Andrei Badea (400 m mixt).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Bonusul se acordă doar clienților înregistrați prin canalele partenere. FreeBet de 40 LEI necesită o depunere minimă de 20 LEI. Rotirile gratuite trebuie rulate x30.
Bonus activabil la primele 3 depuneri. Rulaj 30x, 25x, 20x. Rotirile gratuite fără rulaj. Oferta valabilă până la 30.04.2025.

Depunere minimă 50 RON, rulaj 7x depunere + bonus la cote minime de 1.80. Se aplică termeni suplimentari.

Depunerea minimă necesară este de 50 LEI pentru primul bonus și 100 LEI pentru al doilea și al treilea bonus.

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Pariuri & Cazino - 500 RON , 40 RON Free Bet + 199 Rotiri

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.