Meciul dintre Genoa și Lecce, din etapa a 29-a a Serie A, va avea loc în această seară, începând cu ora 20:45. În prima întâlnire din tur, cele două echipe au terminat la egalitate, 0-0.
Genoa se află pe locul 12, având 32 de puncte, în timp ce Lecce ocupă locul 16, cu 25 de puncte. Echipa patronată de Dan Șucu are aproape îndeplinit obiectivul de a evita retrogradarea, având o diferență de zece puncte față de linia roșie. În condiții mai dificile se află Lecce, care are un avans de doar trei puncte față de Empoli, echipa aflată pe locul retrogradabil.
3victorii și o remiză are Genoa în ultimele patru jocuri de acasă
Gazdele nu au câștigat în ultimele trei meciuri, în această perioadă înregistrând o înfrângere în fața celor de la Inter, cu 0-1, și două remize, câte una cu Empoli și Cagliari, 1-1. Deși această serie nu este dramatică, având în vedere că echipa antrenată de Vieira adună puncte importante pentru a se menține în Serie A, patronul clubului nu poate fi foarte mulțumit. Remizele au fost obținute împotriva unor echipe aflate în zona de retrogradare – Empoli e pe 18, iar Cagliari pe 14.
De când Șucu s-a implicat, Genoa a obținut doar patru victorii, toate împotriva echipelor aflate în zona retrogradării: Empoli (2-1 în tur), Parma (1-0), Monza (2-0) și Venezia (2-0). Din păcate, toate aceste formații se află în ultimele patru locuri în clasament. Echipa a obținut și rezultate de egalitate împotriva lui Lecce (0-0 în tur), Torino (1-1), Empoli (1-1) și Cagliari (1-1). Dintre adversarii enumerați, doar Torino se află într-o poziție mai bună, ocupând locul 11.
7victorii și două remize a obținut Genoa în ultimele nouă întâlniri cu Lecce în toate competițiile
Pe de altă parte, cele patru înfrângeri înregistrate în perioada lui Șucu au venit împotriva unor echipe mai puternice: Napoli (1-2), Roma (1-3), Fiorentina (1-2) și Inter (0-1), iar marja de scor nu a fost considerabilă.
Analizând aceste rezultate, se așteaptă ca meciul din această seară să aducă un rezultat pozitiv pentru „grifoni”, deoarece oaspeții au avut performanțe modeste în ultima vreme. Lecce nu a câștigat în ultimele cinci meciuri, suferind trei înfrângeri: 0-1 cu Udinese, 0-1 cu Fiorentina și 2-3 cu AC Milan. Înainte de acestea, echipa lui Marco Giampaolo a obținut două remize albe cu Bologna și Monza. Din februarie, Lecce a reușit să înscrie doar o dată în ultimele cinci meciuri.
13meciuri cu gol marcat au avut jucătorii lui Lecce în cele 28 de etape desfășurate până acum
Giampaolo, venit în noiembrie, a reușit să obțină 4 victorii în 16 meciuri, ceea ce reprezintă o rată de succes de 25%. Performanța este ușor superioară celor anterioare în cariera sa, la Torino (4 victorii în 21 de meciuri) și Sampdoria (6 victorii în 25 de meciuri). În primele cinci meciuri cu Giampaolo, Lecce a marcat în fiecare joc, dar ulterior, în 11 etape, a reușit să înscrie în doar patru dintre acestea.
10meciuri în care Genoa a înscris s-au înregistrat în sezonul lui Dan Șucu, de la începutul campionatului, echipa având goluri în 19 dintre cele 28 de etape
Echipele probabile și cotele la pariuri
Superbet oferă o cotă de 2.10 pentru cei care pariază pe victoria lui Genoa, în timp ce cota pentru Lecce este de 4.20, iar pentru o remiză este de 2.95.
Genoa (4-2-3-1): Leali – Cuffy, De Winter, Vasquez, Martin – Frendrup, Badelj – Zanoli, Ekhator, Miretti – Pinamonti
Lecce (4-3-3): Falcone – Guilbert, Baschirotto, Jean, Gallo – Coulibaly, Berisha, Helgason – Pierotti, Krstovic, Tete Morente