Mihai Stoica, directorul general al FCSB și analist TV, a stârnit controverse înainte de derby-ul cu echipa lui Marius Șumudică, amintind de unele declarații făcute de antrenorul Rapidului.
În urma ultimului meci disputat între cele două echipe, în sezonul regulat, care s-a încheiat cu scorul de 0-0, Marius Șumudică a sugerat că jucătorii FCSB ar avea un comportament necorespunzător, o afirmație care a provocat nemulțumirea echipei, conform lui Mihai Stoica.
MM Stoica: ”Tensiune în vestiar!”
“Când jucătorii sunt ofensați, așa cum s-a întâmplat după meciul din campionat … ei au jucat o partidă excepțională, în condiții defavorabile. În legătură cu acea insinuare că se dopază … da, da
(n.r. dacă a fost percepută ca o ofensa de către jucători). O mare ofensă! Este o tensiune în vestiar! Tensiune, tensiune, tensiune! Este o jignire!”, a declarat MM Stoica la Prima Sport.
Eliminată din Europa League, FCSB își îndreaptă atenția către campionat. Va începe play-off-ul cu 28 de puncte, la un punct distanță de CFR Cluj și la două de Universitatea Craiova, Universitatea Cluj și Dinamo.
Campioana va juca duminică pe Arena Națională împotriva rivalei Rapid, care va începe play-off-ul cu 23 de puncte.