Decizia a fost luată în urma înfrângerilor severe din meciurile cu Atalanta (0-4 acasă) și Fiorentina (0-3 în deplasare), precum și a locului cinci dezamăgitor pe care Juventus îl ocupă în prezent în Serie A.
“Juventus anunță eliberarea lui Thiago Motta din funcția de antrenor al primei echipe masculine. Clubul îi mulțumește lui Thiago Motta și întregului său staff pentru profesionalismul și eforturile depuse, dorindu-le tot binele în viitor.”
Conform informațiilor din presă, despărțirea a avut loc după o discuție tensionată între antrenor și directorul tehnic Cristiano Giuntoli.
Deși Juventus nu intenționa inițial să-l demită pe Motta, situația s-a schimbat după o întâlnire dintre acesta, Cristiano Giuntoli și directorul general Maurizio Scanavino, la finalul căreia directorul tehnic ar fi transmis un mesaj dur antrenorului: “Mi-e rușine că te-am ales!”.
Igor Tudor, soluție temporară pentru Juventus
Echipa are încă nouă meciuri în Serie A pentru a-și salva sezonul, unul dintre cele mai dezamăgitoare din istoria recentă, țintind locul patru care asigură calificarea în următoarea ediție a Ligii Campionilor, un obiectiv esențial pentru clubul torinez. Potrivit surselor din presa italiană, Igor Tudor a semnat un contract valabil până la sfârșitul sezonului.
Până atunci, conducerea speră să convingă un antrenor de prestigiu, cum ar fi Antonio Conte sau Stefano Pioli, care în acest moment antrenează echipele Napoli, respectiv Al-Nassr, să se alăture clubului în iunie, pentru Cupa Mondială a Cluburilor.
Un alt nume vehiculat este Roberto Mancini, fostul antrenor al echipelor Inter Milano și Manchester City, care a demisionat din funcția de selecționer al Italiei în august 2023, înainte de a prelua conducerea naționalei Arabiei Saudite, de unde a fost rapid demis.