În fața a peste 30.000 de fani, echipa națională a României a primit primul gol în minutul 11, marcat de Jonathan David. La 22 de minute după începutul meciului, canadienii au majorat avantajul după o greșeală a lui Horațiu Moldovan, care a condus la reușita lui Ahmed.
Niko Sigur a închis tabela în minutul 77, iar România a suferit o înfrângere în partida amicală cu una dintre echipele gazdă ale viitorului Campionat Mondial.
Dennis Man: ”Am abordat meciul cu seriozitate”
Dennis Man, în vârstă de 27 de ani, a fost titular în acest meci și a tras primele concluzii. Atacantul de la PSV Eindhoven își îndreaptă deja atenția către meciul din 9 septembrie cu Cipru.
„A fost cu siguranță un meci greu, ne-am dorit victoria, dar din păcate nu am reușit. Trebuie să ne concentrăm, ne așteaptă o partidă importantă în curând. Am tratat serios acest meci, dar adversarii au fost superiori.
Am spus deja că trebuie să ne pregătim bine pentru întâlnirea cu Cipru și ne dorim cele trei puncte. Am încercat să le facem probleme, însă sunt o echipă puternică, cu jucători talentați,” a afirmat Dennis Man.
Naționala condusă de Mircea Lucescu va întâlni marți, 9 septembrie, de la ora 21:45, selecționata Ciprului în cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2026. Meciul cu Canada a fost o oportunitate excelentă pentru antrenor de a evalua mai mulți jucători.
România – Canada 0-3 (David J. 11′, Ahmed A. 22′, Sigur N. 77′) | Formatiile de început:
- România: Moldovan – Rațiu, Ghiță, Burcă, Bancu – M. Marin, R. Marin, Stanciu – Man, Munteanu, Dobre
- Rezerve: Târnovanu, Sava – M. Popescu, Racovițan, Drăguș, Șut, Screciu, Miculescu, Tănase, Olaru, Mitriță, Sorescu, Chipciu, Baiaram
- Canada: Crepeau – Sigur, Cornelius, De Fougerolles, Laryea – Buchanan, Kone, Estaquio, Ahmed – David, Oluwaseyi
- Rezerve: St. Clair, Hibbert, Marshall-Rutty, Bassong, Knight-Lebel, Waterman, Choineiere, Blair, Hoillet, Saliba, Nelsin, P. David