Dezordine în Franța: Nantes – Le Havre, meci întrerupt din cauza unor incidente grave. Cauza scandalului

Home » Dezordine în Franța: Nantes – Le Havre, meci întrerupt din cauza unor incidente grave. Cauza scandalului

Se intensifică numărul meciurilor de fotbal suspendate în diverse țări europene. La două săptămâni după incidentul din România – Kosovo, care s-a încheiat cu 0-0, partida fiind decisă între timp la „masa verde”, a apărut un caz similar în prima ligă a Franței. De data aceasta, meciul s-a terminat pe teren.

În ligă, meciul disputat duminică între Nantes și Le Havre a fost întrerupt timp de aproape treizeci de minute, în timpul prelungirilor din a doua repriză, după ce suporterii echipei gazdă au invadat terenul, nemulțumiți că favoriții lor erau conduși cu 2-0.

Fanii din tribuna Loire de la Stade de la Beaujoire au aruncat diverse obiecte pe teren, au încălcat o primă zonă de securitate și au pătruns pe gazon, ceea ce a făcut necesară intervenția forțelor de ordine.

Centralul meciului, Jerome Brisard, a decis să oprească partida pentru câteva minute, iar ulterior a trimis jucătorii în vestiare, convocând o „celulă de criză”.

După aproximativ o jumătate de oră, siguranța jucătorilor a fost restabilită, iar meciul a fost reluat, rămânând de disputat doar câteva minute.

Nantes nu mai câștigase în Ligue 1 din etapa a treia, desfășurată pe 31 august, și în prezent ocupă locul 16 în clasament, poziție care ar putea duce la un baraj la finalul sezonului. Le Havre, în schimb, a ieșit din „zona roșie” datorită acestei victorii, urcând pe locul 14.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Bonusul include 100 rotiri gratuite fără depunere, până la 3000 LEI la primele 3 depuneri, retrageri instant până la 2000 LEI.

Depunere minimă 20 RON, pariu eligibil cu cotă 1,50, rulaj x3, valabil 30 de zile de la acordare.
Rulaj x35 pentru bonus și x40 pentru câștiguri din rotiri gratuite. Depunere minimă 100 RON. Valabil 7 zile, rotirile expiră în 2 zile.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 100 RON. Cerințe de rulaj 6x bonus + depunere. Cote minime 2.0 (simplu) / 1.5 (multiplu). Pariu maxim 250 RON. Skrill/Neteller excluse. Valabil 30 zile.

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.