Lucia Romanov (66 de ani), renumită jucătoare română din anii 1980, a avut parte de un moment special în 1976 la US Open. A ajuns în finala de la junioare datorită unui mare noroc: a primit o invitație din partea sponsorului turneului, viză în ultimul moment, și a jucat meciul crucial într-o rochiță împrumutată de Dominique, prima soție a lui Ilie Năstase.
În 1976, Lucia Romanov avea doar 17 ani și a ajuns la New York pentru turneul de junioare de la US Open printr-o serie de întâmplări.
Înfruntându-le pe adversare rând pe rând, și având parte de ceva noroc, a reușit să ajungă în finală, după ce a intrat pe tablou cu o invitație. A fost învinsă de sud-africanca Marise Kruger, cu 3-6, 5-7, dar a rămas cu amintirea unei experiențe frumoase din carieră.
Deși cariera ei s-a încheiat prematur în 1985 din cauza unor probleme la genunchi, povestea sa în tenis este fascinantă, începând cu anii copilăriei, despre care vorbește cu detalii și emoție.
„Primele mele experiențe în tenis au fost unice din multe puncte de vedere. Eu și colegii mei am început la un club creat recent, conceput de un artist pasionat de tenis, deși el nu era jucător”, își amintește Lucia Romanov.
„«Eu joc ca o cizmă»”, spunea mereu nea Radu”, continuă ea, dedicându-se acestei amintiri primului său antrenor, domnul Radu Suvalcea, și altor antrenori precum Enrico Modiano și Tudorel Bădin, precum și lui George Slapciu, fost jucător de tenis și președinte al clubului.
Aceștia au avut „multă pasiune și dăruire” și au reușit să construiască, de la zero, un club valoros care a devenit campioană națională, continuând să existe ca o familie chiar dacă mulți dintre membri sunt acum împrăștiați în lume.
Lucia Romanov: „Sora mea și cu mine am trebuit să convingem părinții să ne lase să jucăm tenis”
Cum s-a petrecut începutul ei în tenis? „Trebuie să ai și noroc în viață. Eu am avut parte de mult noroc pe parcursul carierei mele, inclusiv de pasiunea domnului Suvalcea, care a fost baza Clubului Cutezătorii”, povestește ea. Aceasta a fost ideea sa din iarna anului 1967, când terenurile nu erau încă amenajate.
A mers la școlile din zona Cotroceni pentru a recruta copii din clasele 1-3, „inclusiv la școala mea, Generală nr. 146”. „Domnul Suvalcea a explicat că tenisul este „un joc cu o rachetă și o minge”, însă în imaginația mea de copil, cred că era vorba despre o rachetă care zbura către stele”, rememorează Lucia Romanov. „Când eu și sora mea, Maria, am încercat să convingem părinții să ne lase la tenis, a fost o misiune dificilă.”
„Am avut din nou noroc, deoarece după 6-8 luni de antrenamente, domnul Suvalcea a venit la noi acasă pentru a convinge părinții să ne lase să ne întoarcem la tenis”, subliniază fostul jucător pe locul 30 în lume, loc atins în 1983. A reușit să o convingă pe mama, care nu făcuse sport, că tenisul este „bun pentru sănătate” și că transpirând nu ne vom îmbolnăvi.
În 1976, când Palatul Pionierilor a intrat în renovare, clubul Cutezătorii a fost mutat la terenurile de la Ștrandul Tineretului, devenind clubul Tot Înainte, iar mai târziu a căpătat numele de Politehnica București.
Norocul de a ajunge la US Open 1976: o invitație de la organizatori
Ajungând aproape de episodul US Open 1976, ea evidențiază că șansele de a juca în turnee din Vestul Europei erau limitate, iar jucătorii de vârf, în special băieții cu potențial pentru Cupa Davis, predominau.
Obținerea pașaportului și vizei pentru excursii în străinătate era extrem de complicată în acele vremuri. „Dar, desigur, trebuia să ai și noroc”, spune Lucia. „Și, cel puțin în cazul meu, crescând la un club nou, Cutezătorii, șansele erau minime comparativ cu celelalte cluburi renumite.”
Unul dintre antrenorii săi, Enrico Modiano, s-a mutat în 1974 în SUA, unde a reușit să convingă organizatorii și sponsorii de la US Open să îi ofere Luciei o invitație pentru competiția de junioare.
Lucia explică că pe atunci era necesar să fii un jucător valoros pentru a primi o asemenea invitație pentru turneele de Grand Slam.
Câștigasem la 13 ani Naționalele de 13-14 ani și la 14 ani pe cele de 15-16 ani, precum și alte turnee în țările vecine. Rezultatele mele, menționate de domnul Modiano, au dus la obținerea unui bilet de avion dus-întors la New York pe numele meu.
Lucia Romanov, peripeții înainte de plecarea la New York
Chiar și cu invitație și bilet plătit de sponsori, obținerea pașaportului și vizei pentru concurs a fost dificilă. Emoțiile au crescut pe măsură ce ziua plecării se apropia. „Aveam rezervare la avion, urmând să plec într-o duminică și am primit viza abia sâmbătă, cu o zi înainte”, continuă povestea ei.
Șansa ei a fost că domnul Slapciu a mers la agenție sâmbătă și a reușit să ridice biletul datorită unui agent care s-a întors pentru 15 minute de muncă. „Acesta a fost anul în care am ajuns în finala de la US Open de junioare, schimbând astfel cursul vieții mele”, reflectează Lucia Romanov.
„Dacă nu ar fi fost domnul Modiano în Seattle sau dacă domnul Slapciu s-ar fi dus cu 15 minute mai devreme sau mai târziu la agenție, nu aș fi avut ocazia să particip la acest turneu prestigios și să îmi etalez talentul pe scena internațională.”
Norocul a fost de partea ei din nou, când Ilie Năstase și entourage-ul său au preluat-o de la aeroportul din New York și au ajutat-o să se adapteze la noile condiții.
Ilie a fost o inspirație pentru mine de când eram mică. La meciurile sale, spectatorii au început să ofere aplauze în picioare. Eram mândră că provin din aceeași țară ca el.
Rachetele strâns racordate și rochița lui Dominique
„Am avut și puțin ghinion in acea zi”, își aduce aminte. „Cu o zi înainte de finală, m-au întrebat ce tensiune să le racordeze rachetele, iar eu nu am știut ce să răspund”, spune ea. Până atunci, antrenorul Tudorel Bădin era singurul care își racorda rachetele manual.
„Emoțiile au crescut, iar când am uitat să pun în sacoșă fusta de tenis, era deja prea mult.”
Un alt moment norocos a fost că Dominique, prima soție a lui Ilie, „care a învățat rapid limba română și era extrem de prietenoasă, m-a ajutat oferindu-mi o rochie de tenis pe care o primise cadou.”
Ilie Năstase și prima sa soție, Dominique Grazia
Rochița nu doar că arăta bine, dar îi și venea perfect. „Dar rachetele au fost o altă problemă. În finală, am păstrat ritmul, dar rachetele fiind mai strânse, loviturile mele nu au avut viteza dorită. Am luptat, dar din păcate, am pierdut, lăsându-mă să mă întreb ce ar fi fost dacă antrenorul Bădin ar fi fost alături de mine.”
Lucia Romanov a continuat să joace tenis, ajungând în sferturile de finală la Roland Garros în 1982, cel mai bun rezultat al său într-un turneu major, îmbogățind astfel povestea sa. La dublu mixt, a ajuns în semifinale la Roland Garros în 1982. S-a retras din tenis în 1985, dar va purta mereu în inimă povestea din 1976, un reper luminos al tinereții sale.
