–
Un banner pe care ultrașii dinamoviști l-ar fi expus recent, la Belgrad, a generat reacții vehemente din partea presei bosniace, care a solicitat interzicerea fanilor români pe stadion. Mesajul de pe banner era „Mladic, erou european, i-a redus pe musulmani la zero”.
În contextul incidentelor anterioare confruntării, clubul Dinamo a emis un comunicat sâmbătă seara, distanțându-se ferm de faptele respective și respingând mesajul afișat, posibil, de fanii din Ștefan cel Mare.
Comunicatul lui Dinamo în urma incidentului
„Dinamo 1948 dorește să precizeze în mod oficial că a luat la cunoștință informațiile privind un mesaj jignitor care a fost expus de un grup de persoane ce se îndreptau spre un meci internațional al selecționatei României, mesaj ce se referă la un comandant militar sârb, condamnat pentru crime de război și împotriva umanității.
Clubul nostru dezaprobă în mod categoric orice formă de discurs extremist, discriminare, ură etnică, xenofobie sau promovare a actelor și personajelor condamnate pentru crime împotriva umanității. Astfel de comportamente sunt incompatibile cu valorile promovate constant de Dinamo: respect, fair-play, empatie și responsabilitate față de comunitatea noastră și față de fotbal.
Ne distanțăm complet de orice atitudine care afectează imaginea României, a fanilor români și a fotbalului în general.
De asemenea, transmitem respectul nostru tuturor comunităților afectate de astfel de acte și reafirmăm angajamentul clubului de a promova un climat sănătos, civilizat și sigur în jurul sportului.
Dinamo a fost, este și va rămâne un club deschis tuturor oamenilor, indiferent de etnie, religie, naționalitate sau convingeri,” a declarat oficial clubul.

Pe banner a fost expus mesajul „Mladic, erou european, i-a redus pe musulmani la zero”.
-
Textul face referire la Ratko Mladic, fost lider militar al sârbilor bosniaci, care a fost condamnat la închisoare pe viață în 2017.
-
Fostul lider militar, Ratko Mladic, a fost acuzat de genocid, crime de război și crime împotriva umanității. Bannerul a fost considerat o insultă la adresa victimelor și a întregii comunități bosniace.