În a treia etapă din sezonul regulat al ligii a doua din România, cele două echipe s-au întâlnit. După 90 de minute intense, CS Dinamo și CSA Steaua au încheiat meciul la egalitate, fără goluri.
Dinamo – Steaua, în Liga 2: rezultatul meciului de pe ”Arcul de Triumf”, cu opt cartonașe galbene și o eliminare
Deși nu s-au marcat goluri, meciul a fost animat de opt cartonașe galbene. Vasile Constantin (minutul 24), Andrei Emil Bobaru (minutul 44), Cătălin Cocoș (minutul 51), și Bogdan Vișan (minutul 59) au primit avertismente din partea arbitrului pentru echipa ”câinilor”.
Pe de altă parte, Adrian Ilie a fost sancționat cu primul cartonaș galben în minutul 45+2, iar al doilea a venit în minutul 83, moment în care a fost și eliminat. Adrian Popa a primit cartonașul galben în minutul 88, iar ultimul avertisment a fost acordat lui Mario Roman în minutul 90+9.
La finalul partidei, jucătorii echipei Steaua au salutat suporterii care au fost prezenți în număr mare pe ”Arcul de Triumf”. Fanii nu s-au abținut de la a adresa injurii rivalilor.