–
PSG a început sezonul prin câștigarea Supercupei Europei, învingând Tottenham la lovituri de departajare, după ce englezii conduceau cu 2-0 în minutul 80. Datorită acestui succes, Luis Enrique a adăugat un nou trofeu în palmares.
Antrenorul spaniol continuă să facă istorie la PSG, acumulând cinci trofee în anul 2025. Acestea includ tripla din Franța (campionat, Cupă și Cupa Ligii), plus două trofee europene (Liga Campionilor și Supercupa Europei).
Luis Enrique și PSG țintesc 6 trofee în 2025
Numărul ar fi putut să fie 6 dacă PSG ar fi câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor, dar a fost învinsă în finală de Chelsea. Totuși, echipa și antrenorul pot atinge acest obiectiv în decembrie, în cazul în care vor câștiga Cupa Intercontinentală.
A două oară pentru Luis Enrique
Lucho își repetă această realizare pentru a doua oară în carieră, la 10 ani distanță. În 2015, pe banca Barcelonei, a câștigat campionatul Spaniei, Cupa Regelui, UEFA Champions League, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor.
PSG a obținut marele trofeu după o revenire spectaculoasă
Golul a fost marcat în minutul 38 de Van de Ven, după o lovitură liberă executată de Vicario de la jumătatea terenului. Mingea a fost centrată în fața porții cu capul, fiind deviată către Palhinha, care a trimis un șut puternic. Chevalier a respins în bară, iar mingea a revenit la Van de Ven, care a înscris din nou.
Imediat după pauză, Tottenham a marcat din nou, Cristian Romero reușind să înscrie cu capul, din centrarea lui Porro. Chevalier a fost pe minge, dar nu a reușit să respingă, deși a atins-o.
Finalul meciului a fost palpitant. PSG a reușit să revină în minutul 85, când Lee a marcat cu un șut plasat din afara careului, iar defensiva londoneză a cedat în minutul 90+4. Dembele a centrat perfect în careu, iar Goncalo Ramos a înscris cu capul.
Supercupa Europei a ajuns la lovituri de departajare, unde Solanke, Betancur și Porro au marcat pentru Tottenham. Ramos, Dembele, Lee și Mendes au reușit să puncteze pentru PSG, care a câștigat dramatic, în ciuda ratării primului penalty de către Vitinha.