Fostul internațional croat Nikola Pokrivač a decedat într-un accident rutier petrecut vineri în Karlovac. La doar 39 de ani, el a reprezentat Croația în 15 meciuri internaționale.
Retras în 2017 din cauza unor probleme de sănătate, în ultimii ani a revenit pe teren, dar doar la nivel amator, jucând pentru NK Vojnić '95, o echipă din ligile inferioare ale Croației.
Accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 20:15, în Karlovac, soldându-se cu două decese și trei răniți, conform informațiilor furnizate de poliția locală.
Printre cei decedați se află și fostul mijlocaș defensiv croat Nikola Pokrivač, jucător simbolic pentru naționala Croației.
Pe parcursul carierei sale, a jucat pentru diverse echipe din Croația, dintre care cea mai notabilă a fost Dinamo Zagreb, dar a avut și experiențe internaționale la cluburi precum AS Monaco și Red Bull Salzburg.
„Nikola a decedat, alți doi se luptă pentru viața lor”
Primarul din Vojnic, Nebojša Andrić, a confirmat vestea tragică:
„Am stat împreună după antrenament, discutând despre tot, inclusiv cum a înfruntat o boală gravă. Am ajuns acolo și am primit știri groaznice… Patru dintre jucătorii noștri erau acolo. Nikola a fost ucis. Ceilalți trei au fost răniți, iar doi dintre ei se află în stare critică”, a declarat Andrić.
Pokrivač a jucat în amicalul România – Croația din 2009
Pokrivač a fost parte din naționala croată și în amicalul contra României din 2009, desfășurat în Ghencea, unde au jucat anche mari fotbaliști precum Luka Modric, Ivan Rakitic și Ivica Olic. Croația a câștigat partida cu 2-1, iar Pokrivač a intrat pe teren în minutul 81.

Nikola Pokrivač a fost parte a selecționatei Croației la diferite categorii de vârstă, acumulând 39 de selecții și 3 goluri între 2001 și 2006. A debutat în naționala mare pe 24 mai 2008, jucând un meci amical contra Moldovei, și a fost prezent la Euro 2008, unde a contribuit la victoria Croației împotriva Poloniei.
În 2015, Pokrivač a fost diagnosticat cu Boala Hodgkin, necesitând tratamente dificile, inclusiv un transplant de măduvă osoasă de la mama sa. După o lungă recuperare, a revenit în fotbalul profesionist în 2016, dar a anunțat retragerea definitivă în 2017.