După patru înfrângeri la rând, City își pune speranțele în obținerea primei victorii împotriva lui Tottenham

Home » După patru înfrângeri la rând, City își pune speranțele în obținerea primei victorii împotriva lui Tottenham

Sâmbătă, de la ora 19:30, Manchester City va întâlni echipa Tottenham, în cadrul etapei cu numărul 12 din Premier League. Radu Drăgușin, fundașul român, este anunțat ca titular în echipa oaspete.

Echipa gazdă vine cu un moral îmbunătățit, după ce Pep Guardiola a semnat un nou contract cu clubul, valabil până în 2026. Această decizie a redus din incertitudinea existentă, dar problemele persistă, iar „cetățenii” riscă în continuare sancțiuni din partea Federației Engleză de Fotbal pentru nerespectarea fairplay-ului financiar, ceea ce ar putea duce chiar la retrogradare. De asemenea, City a pierdut ultimele patru meciuri, ceea ce afectează atmosfera din vestiar.

12goluri a marcat Haaland după primele 11 etape, el fiind golgheterul actual din Premier League

Pentru prima dată în cariera sa, Guardiola a înregistrat patru înfrângeri consecutive. Totuși, criza cu care se confruntă clubul ar putea să se finalizeze în această sâmbătă, în meciul cu același adversar împotriva căruia a debutat. Prima dintre cele patru înfrângeri a fost suferită în fața lui Tottenham, pe 30 octombrie, în cadrul Cupei Ligii. Ulterior, Guardiola a fost învins de Bournemouth, Sporting și Brighton.

Tottenham vine și ea după două înfrângeri consecutive, în fața lui Galatasaray și Ipswich. Problemele ar putea continua, cel puțin până la revenirea lui Micky van de Ven în apărare. Posibil ca Cristiano Romero, fundașul argentinian, să revină în centrul apărării în acest weekend, după ce a avut și el probleme de sănătate.

4meciuri din cele 17 disputate în toate competițiile au trecut fără ca Tottenham să primească gol. În campionat, a reușit să-și mențină poarta neatinsă doar în două dintre cele 11 meciuri

De asemenea, Rodrigo Bentancur va lipsi din echipă, suspendat de clubul său din cauza unor comentarii inadecvate la adresa colegului său Heung-min Son. Wilson Odobert și Richarlison sunt de asemenea accidentați.

Dar nici gazdele nu sunt fără probleme, Nathan Ake, Phil Foden, John Stones, Jeremy Doku și Matheus Nunes sunt incerți, iar Mateo Kovacic, Oscar Bobb, Rodri și Ruben Dias sunt accidentați.

Echipele probabile și cotele la pariuri

Cota pentru victoria gazdelor este 1.46. Cei care aleg să parieze pe X2 pot beneficia de o cotă de 2.54. Totodată, cota pentru un gol marcat de Haaland este de 1.65. Radu Drăgușin are cota 4.10 pentru a primi un cartonaș și 1.26 pentru a comite cel puțin un fault.

Man. City: Ederson – Walker, Akanji, Ake, Gvardiol – Lewis, Gundogan – Silva, De Bruyne, Savinho – Haaland
Tottenham: Vicario – Porro, Dragusin, Davies, Udogie – Kulusevski, Bissouma, Sarr – Johnson, Solanke, Son

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Valabil pentru conturi noi, codurile bonus trebuie introduse la depunere, rotirile și bonusul expiră după 7 zile, suma maximă convertibilă 10.000 Lei.

Pariu inițial de minim 20 RON la cotă 1.50+, rulaj x3 pentru conversie, valabilitate 30 de zile.

Bonusul include 100 rotiri gratuite fără depunere, până la 3000 LEI la primele 3 depuneri, retrageri instant până la 2000 LEI.

Bonusul oferă până la 150 rotiri gratuite, activate progresiv pe niveluri, valabile 3 zile, cu câștiguri maxime de 1.500 RON.

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.